Razie de amploare, în comuna Sintești din județul Ilfov, la o zi după ce autoritățile părăsiseră locul de teama localnicilor! Circa 200 de polițiști și membri ai trupelor speciale au luat parte, vineri, la acțiune. Cu o zi în urmă, comisarii de la Mediu au fost alungați de pe teren, după ce polițiștii locali i-au abandonat în mjlocul mulțimii. În timpul raziei de vineri, polițiștii au descoperit mai multe arme în casele localnicilor, iar comisarii Gărzii de Mediu au confiscat câteva tone de deșeuri. Polițiștii au constatat circa 130 de contraventii, dar și infracțiuni de furt de energie electrică și de evaziune fiscală, și au aplicat amenzi în valoare totală de peste 94.000 de lei. La rândul lor, comisarii Gărzii de Mediu au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de peste 220.000 lei și au confiscat 40 de tone de deșeuri feroase si neferoase.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019