Date companie
 
 
 
 

RCA-ul le dă bătăi de cap șoferilor implicați în accidente

RSS Știri
 
 
Data publicării : 3 Iunie 2012
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : soferi, accidente, CSA
 

Tot mai mulți șoferi implicați în accidente se plâng de efectele asigurării auto obligatorii. Oamenii arată cu degetul spre companiile de asigurări, care fie nu vor să acopere daunele, fie decontează o sumă mult mai mică decât cea stabilită. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor se confruntă cu aproximativ două mii de reclamații și îi amenință pe rău-platnici cu suspendarea activității. Bucureșteanul Alexandru Sima a fost victima a două accidente, unul de mașină și unul de motocicletă. De fiecare dată, a primit același răspuns.

ALEXANDRU SIMA, păgubit: "Daunele produse nu se potrivesc cu dinamica accidentului. (...) La motocicletă, daunele sunt undeva la 3.500 de euro, iar la mașină ceva mai puțin, undeva la 20-30 de milioane."

Brokerii de asigurări găsesc și o altă explicație, pe lângă zgârcenia firmelor de profil.

RĂZVAN RUSU, dir. gen. firmă de brokeraj: "Tariful RCA este unul mic. Într-adevăr, raportat la veniturile românilor, unii îl consideră mare, dar raportat la ce se întâmplă în trafic, la daune, este unul mic."

Asta, în ciuda faptului că unele companii și-au majorat tarifele, de la începutul anului.

VALENTIN RADU, broker de asigurări: "Față de anul trecut, se înregistrează o creștere a poliței, în medie cu 20 de procente. (...) S-au introdus criterii precum numărul de copii ai asiguratului, localitatea."

Astfel, un bărbat de 35 de ani, posesor al unui autoturism Dacia Logan, cu 10 ani de experiență la volan, tatăl unui copil minor și fără nicio daună RCA în ultimii trei ani, va achita, acum, pentru o poliță, cu 13,5% mai mult față de sfârșitul lui 2011, respectiv 570 de lei, în loc de 502 lei. Pentru tinerii de până în 30 de ani, care conduc mașini puternice, unele companii au majorat tarifele și cu 50%. De la 1 iulie, lucrurile se vor simplifica. Asiguratorii sunt obligați să afișeze, pe site-urile proprii, numărul total al reclamațiilor și câte dintre acestea au fost soluționate în favoarea clienților.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • 24 de persoane și-au pierdut viața în accidentele produse la acest sfârșit de săptămână ( 26 Iulie 2021 )

    Weekend îndoliat pe șosele! 24 de persoane și-au pierdut viața în accidentele produse la acest sfârșit de săptămână, iar alte 3.500 au fost asistate medical de echipajele SMURD, potrivit unui bilanț dat publicității de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. 

  • Campioni la accidentele mortale ( 3 Iulie 2021 )

    România, fruntașă la capitolul deceselor înregistrate în urma accidentelor rutiere! Potrivit datelor publicate de Eurostat, în anul 2019, în țara noastră au decedat 96 de persoane la un milion de locuitori în accidente rutiere. 

  • Val de accidente, pe pârtiile din stațiunile prahovene ( 27 Decembrie 2020 )

    Val de accidente, pe pârtiile de schi ori săniuș! Mai mulți iubitori ai sporturilor de iarnă au ajuns să petreacă sărbătorile sub supravegherea medicilor, după ce au suferit traumatisme și chiar fracturi, pe pârtiile...

  • Șoferi băuți sau sub influența drogurilor, prinși în trafic ( 20 Decembrie 2020 )

    Șoferi aflați sub influența alcoolului sau a drogurilor, prinși de polițiști în Capitală! Mai mulți conducători auto au fost opriți în trafic sâmbătă seară de către oamenii legii. În urma raziei, polițiștii au identificat un șofer în vârstă de 34 de ani, aflat sub influența substanțelor psihoactive, care se deplasa pe bulevardul Beijing din Sectorul 1.

  • Șoferii trebuie să-și echipeze mașinile cu anvelope de iarnă ( 5 Decembrie 2020 )

    Cozi la service-urile auto, pentru schimbarea anvelopelor de vară, cu cele de iarnă. Prima ninsoare i-a luat prin surprindere pe șoferii care, de teama amenzilor, se grăbesc să își echipeze mașinile. Potrivit legii...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2