Date companie
 
 
 
 

Realizările Guvernului Dăncilă, incluse într-un volum coordonat de Darius Vîlcov

RSS Știri
 
 
Data publicării : 9 Ianuarie 2019
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : guvern, volum, vilcov, dancila, realizari, coordonat
 

Realizările Cabinetului Dăncilă de anul trecut, incluse într-un volum dedicat administrației publice din România! Executivul a inclus, pe ordinea de zi a primei ședințe din acest an, un memorandum privind publicarea unei lucrări care să cuprindă implementarea măsurilor Programului de guvernare în anul 2018. Raportul Exectivului va fi realizat pe bani publici, sub coordonarea lui Darius Vâlcov, consilierului pe probleme economice al premierului Viorica Dăncilă. Executivul vrea ca reprezentanții Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză să transmită fiecărui minister, până la 1 februrie, evaluările parțiale pe fiecare domeniu din programul de guvernare, pe baza situației prezentate de acestea pe parcursul lunii octombrie 2018. Până în 15 februarie, fiecare instituție care are responsabilități sau contribuții la îndeplinirea angajamentelor din programul de guvernare va transmite Comisiei Națională de Strategie și Prognoză propunerea acestora pentru forma finală a capitolului, cu includerea tuturor realizărilor din anul precedent. Ulterior, Comisia va prezenta în Guvern raportul însoțit de un memorandum care va evidenția, în sinteză, realizările din 2018.

TORA APETRII, reporter ”După aprobarea raportului de către Guvern, volumul va fi publicat în 500 de exemplare, care vor fi distribuite instituțiilor din administrația publică centrală și locală. Cheltuielile vor fi acoperite din bugetul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză.”

Coordonatorul volumului cu realizările Guvernului Dăncilă din 2018, Darius Vîlcov, are experiență în materie de lucrări de acest gen. Pe vremea când era primar de Slatina, s-a ocupat de astfel de cărți jubiliare. Una dintre acestea, "Slatina, dragostea mea", este semnată chiar de fostul edil și ministru de Finanțe. Vîlcov a fost primar al Slatinei în perioada 2004 - 2012. Ulterior, a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru fapte de corupție comise în acea perioadă. Decizia a fost contestată la completul de 5 judecatori.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Protest Greenpeace pentru Roșia Montană, în Piața Victoriei ( 7 Iulie 2021 )

    Protest, la ușa Guvernului! Membrii organizației de mediu Greenpeace au protestat, miercuri, în Piața Victoriei, față de posibila retragere a dosarului de înscriere în Patrimoniul UNESCO a sitului Roșia Montană.

  • Se scumpește carnea de porc ( 9 Iunie 2021 )

    Carnea de porc s-ar putea scumpi cu 25%, în lunile următoare, pe fondul scumpirii furajelor. Și asta deși se înregistrează un minimum istoric al valorii porcilor la poarta fermei. Avertismentul vine din partea...

  • Ajutor financiar de la stat, pentru închiderea definitivă a minelor necompetitive ( 8 Aprilie 2021 )

    Ajutor financiar, pentru închiderea minelor necompetitive! Potrivit proiectelor propuse de Ministerul Energiei și adoptate, miercuri, prin două Hotărâri de Guvern, peste 100 de milioane de lei se vor aloca în scopul...

  • Val de proteste, în România ( 17 Februarie 2021 )

    Val de proteste, în România! Polițiștii, ceferiștii și angajații din Sănătate au ieșit în stradă, la București și în alte orașe din țară, nemulțumiți de noile măsuri anunțate de Guvern, considerate anti-bugetari, dar...

  • Constantin Butișcă a lansat volumul „Bihoreni de ieri și de azi” ( 26 Decembrie 2020 )

    Volum special, dedicat bihorenilor! Profesorul Constantin Butișcă, autor al mai multor monografii ale unor localități din zona Bihorului, a lansat volumul „Bihoreni de ieri și de azi”, o lucrare amplă, realizată...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2