Reglare de conturi în stil mafiot la Galați! Un autoturism în care se aflau doi bărbați, unul de 30 de ani și celălalt de 38 de ani, a fost blocat în trafic de trei mașini în care se aflau mai mulți indivizi. Aceștia i-au atacat pe cei doi cu bâte, cuțite și un ciocan. Martorii la agresiune au cerut ajutor la 112 și la fața locului au ajuns, atât echipaje de poliție, cât și ambulanțe. Victimele, care aveau mai multe traumatisme căpătate în urma loviturilor, au fost transportate la spital, iar polițiștii au plecat în căutarea agresorilor care s-au făcut nevăzuți când au apărut mașinile de intervenție. Atacul a avut loc în plină zi, într-o zonă intens circulată din oraș. â
CRISTINA TATULICI, purtător de cuvânt, I.P.J. Galați "Inițial, polițiștii au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier, însă ajunși la fața locului și-au dat seama că a fost vorba de o altercație în trafic. S-a constituit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire și alte violente, distrugere și tulburarea ordinii și linistii publice."
Polițiștii încearcă acum să dea de urma atacatorilor. Între timp, cei doi bărbați agresați vor fi audiați de procurori, pentru a da detalii despre agresori sau despre eventualii dușmani, care ar putea fi vinovați de atac.
Traficul rutier a fost îngreunat vineri-seară, pe Valea Oltului, pe raza localității Brezoi, din cauza căderilor de pietre de pe versant și a unui arbore care s-a prăbușit pe carosabil. Bucățile de stâncă și copacul au ajuns pe șosea în urma...
Acțiune împotriva traficului de persoane și a faptelor de proxenetism! Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 19 ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.
Grupare de traficanți de migranți, anihilată! Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii DIICOT - Structura Centrală, au pus în aplicare nouă mandate de percheziție domiciliară, în județele Vâlcea, Sibiu și Gorj, în vederea destructurării unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea de infracțiuni din sfera traficului de migranți.
Prins cu droguri asupra lui! În urma unui control asupra unui taximetru oprit în trafic, în București, în noaptea de duminică spre luni, polițiștii au observat că pasagerul mașinii avea un comportament ciudat.
Cetățeni moldoveni, reținuți pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți. Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși, județul Vaslui au depistat un cetățean sirian care a încercat să treacă ilegal frontiera de stat a României, cu ajutorul a doi cetățeni din Republica Moldova, prin eludarea controlului de frontieră, cu intenția de a ajunge în Germania, pentru a-și căuta un loc de muncă.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019