Cea de-a 14-a ediție a Maratonului Bucureștiului, care va avea loc în acest weekend, va aduce restricții de circulație pentru locuitorii Capitalei. Astfel, până duminică, 31 octombrie, la ora 16:30, se va închide, pe Bulevardul Libertății, segmentul cuprins între Piața Constituției - Parchetul General și toate cele trei benzi de pe sensul dinspre Calea 13 Septembrie către Bulevardul Națiunilor Unite, din zona Ministerului de Justiție. Aceasta va reprezenta zona de sosire pentru participanții la maraton. De asemenea, până duminică la ora 15:30, vor fi restricții pe segmentul cuprins între Bulevardul Națiunilor Unite și Splaiul Independenței, pe ambele sensuri, unde va fi amenajată zona de start. Arterele de circulație vor fi redeschise traficului secvențial, în funcție de poziția ultimului alergător care se încadrează în timpul regulamentar al competiției. Șoferii se pot informa cu privire la restricții și rute alternative și prin intermediul aplicațiilor pentru navigare rutieră. Vor fi modificate și unele trasee de autobuze, troleibuze și tramvaie, între care liniile de autobuz 136, 178, 385 și 123 și ale tramvaielor 1, 19 și 40. Societatea de Transport București a înființat patru linii de navetă, special pentru acest eveniment.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019