Epoca rețetelor medicale pe hârtie s-a încheiat! De la 1 ianuarie, medicii și farmaciștii trebuie să prescrie medicamentele necesare tratamentelor doar cu ajutorul rețetelor electronice. Potrivit legii, medicii de familie și cei din ambulatoriile spitalelor pot folosi și prescripțiile off-line, pentru a evita problemele care pot apărea în sistemul informatic. Ei sunt, însă, obligați să salveze rețetele în calculator și să le activeze ulterior.
ANCA FLOREA, director Relații Contractuale CJAS Mureș: "Singura lor obligație este ca pânã la sfârșitul lunii, aceste prescripții off-line sã fie introduse în sistem. În cazul în care nu este îndeplinitã aceastã obligație, Casa de Asigurãri va sancționa medicii prescriptori cu recuperarea contravalorii medicamentelor prescrise."
Pacienții mureșeni sunt mulțumiți de această schimbare, pentru că, spun ei, prin aplicația online rețeta se eliberează mai repede.
VOX: " Cred cã e bine, n-are ce sã nu fie bine. Sper cã totdeauna se face ceva mai bine si tot pentru fluiditate, pentru rapiditate, buna deservire."
VOX: "-Vi s-a prescris pânã acum vreo retetã electronicã? -Da. -Si cum a fost? -Nemaipomenitã. A lui nepoatã-mea. O fost foarte multumitã. -Merge mai repede? -Da."
În ultimele 7 luni ale anului trecut, în tot județul Mureș s-au prescris peste 270 de mii de rețete electronice.
Și medicii băcăuani s-au conformat și prescriu deja rețete electronice.
IULIAN OBOROCEANU, purt. de cuv. CJAS Bacău: " În luna decembrie au fost eliberate 9.962 de retete in format electronic, dintre acestea 9.649 au fost eliberate de medici de familie."
VOX: "-O sa trebuiasca sa ma duc pe 15 ianuarie. -Credeti ca va fi mai usor cu reteta electronica? -Nu-mi dau seama. Nu-s documentata."
VOX: "Am fost in decembrie. -Cum v-a prescis reteta? -De asta magneticã, sau cum se cheamã…electronica."
În județul Bacău există aproximativ 350 de furnizori de servicii medicale, dintre care aproape 300 sunt medici de familie.
Eveniment în spiritul sărbătorilor de iarnă, organizat de Asociația "Sănătatea ta" din Oradea în fața Spitalului Municipal „Gavril Curteanu”, unitate sanitară suport COVID-19. În acel loc au fost amplasați, în formă de inimă...
Solidaritatea este cel mai bun medicament în aceste vremuri de pandemie, iar companiile care au donat și donează spitalelor cele de trebuință ne ajută să respirăm mai liniștiți! Încă din primul moment...
Campanie stranie, în București, Iași, Brașov și în alte orașe din țară! O artistă din Capitală a creat o serie de ilustrații înfățișând medici cu aure și în posturi de sfinți, în cadrul unei campanii derulate de o agenție de publicitate...
Sindicatele din sănătate trag un semnal de alarmă! Potrivit reprezentanților Federației Solidaritatea Sanitară din România, până la data de 5 aprilie, 734 de salariați din domeniul sănătății au fost confirmați cu noul coronavirus...
Mesaj pentru români, din partea președintelui Klaus Iohannis! În mesajul de interes public prezentat, astăzi, șeful statului îndeamnă la responsabilitate, prevenție și solidaritate.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019