Administratorul firmei care executa lucrările de canalizare în imediata apropiere a internatului liceului ”Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, a fost reținut. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Conform unor surse judiciare, admnistratorul firmei a coordonat în mod nemijlocit lucrările de excavație și nu a respectat cotele prevăzute în proiect. În urma prăbușirii zidului internatului, un băiat în vârstă de 17 ani, care se afla la parter, a murit și o fată de 17 ani este în comă, într-un spital din Târgu Mureș. Alte două eleve au fost rănite și au fost internate la spitalul din Odorheiu Secuiesc. Din fericire, starea lor este bună. Admnistratorul firmei a declarat că el a decis să se sape aproape de fundația clădirii și că nu știa că în interior sunt copii. De asemenea, a dispus angajaților să sape peste doi metri în partea de jos a fundației, deși adâncimea maximă prevăzută în proiect era de 1 metru și 10 centimetri. Clădirea internatului, veche de peste 100 de ani, aparține Arhiepiscopiei Romano-Catolice și este închiriată de primăria Odorheiu Secuiesc. Conform ISU Harghita, s-au efectuat lucrări în curtea căminului pentru a conecta imobilul la rețeaua de canalizare și la cea pluvială. Din primele cercetări a rezultat că totul a plecat de la săpăturile făcute în jurul internatului.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019