S-au terminat emoțiile pentru absolvenții de liceu! Rezultatele de la Bacalaureat 2022, sesiunea august-septembrie, au fost publicate de Ministerul Educației.
RALUCA ALEXE, reporter
”Aproape 35.000 de tineri au participat la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului. Peste 32% dintre aceștia au trecut cu bine de examenul maturității, ceea ce duce această sesiune la cel mai ridicat nivel de promovare a examenului de bacalaureat de toamnă din 2009 până în prezent."
Potrivit informațiilor transmise de inspectoratele școlare județene, din totalul candidaților înscriși la sesiunea de toamnă din cadrul examenului de Bacalaureat 2022, aproape două treimi provin din promoția acestui an, adică peste 22.000 de candidați, iar peste 12.000 provin din promoțiile anterioare. Cei care au făcut contestație vor primi rezultatele finale pe 3 septembrie.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019