Date companie
 
 
 
 

România beneficiază doar de jumătate din necesarul de medici

RSS Știri
 
 
Data publicării : 30 Martie 2012
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : medici, sistem medical, UE, exod
 

Sistemul medical din România continuă să sufere, nu doar din cauza lipsei banilor, ci și din cauza exodului medicilor în străinătate. În țara noastră, activează 43.000 de medici, adică mai puțin de doi medici la mia de locuitori, în timp ce media europeană este de 3,6 medici la mia de locuitori.

VASILE ASTĂRĂSTOAE, președinte, Colegiul Medicilor: "Niciodată, din 1957, atunci când medicii au fost eliberați, niciodată nu a existat un asemena deficit. În România, nu o să vină nimeni, pentru că venitul unui medic rezident este de 200 de euro, al unui specialist 495 de euro, iar în UE, venitul mediu la rezidenți e de 1.100 de euro, iar un medic specialist câștigă 7.800 de euro."

În spitale, situația este de-a dreptul alarmantă! Există un deficit major de medici, în cazul unor specialități importante precum ATI, chirurgie toracică sau cardiovasculară, radioterapie sau geriatrie. În plus, spitalele din 27 de județe funcționează fără a avea acoperite toate specialitățile. Autoritățile recunosc că este nevoie de schimbări, însă totul rămâne deocamdată la nivel de discurs.

RITLI LADISLAU, ministrul Sănătății: "Condiția medicului de spital se va schimba odată cu schimbarea mediului spitalicesc, a formei de organizare și funcționare, care să permită obținerea unor performanțe profesionale cu o recompensă a performanței."

Cum s-ar putea realiza această schimbare ?

LUCIAN DUȚĂ, președinte C.N.A.S.: "Creșterea veniturilor medicilor, astfel încât să împiedice exodul acestora în ultimii ani. Pentru a dubla salariile doctorilor, ar fi nevoie de o injecție de capital de aproximativ 600-700 de milioane de euro."



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2