Un șofer, în vârstă de 31 de ani, a ajuns în stare gravă la spital, după ce a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a izbit violent de un cap de pod și s-a rostogolit de mai multe ori pe asfalt, în localitatea dâmbovițeană Comișani. Doi localnici, care au fost la un pas să fie loviți, spun că e posibil ca accidentul să fi fost provocat de explozia unui pneu.
VOX: "Copilul meu și un băiețel erau așezați aici la poartă. Trecând pe aici, am auzit o bușitură, care se auzea în spate. M-a lovit bara. E o bară mai în față. Cred că cauciucul a fost de vină."
VOX: "Am auzit bușitura și am ieșit la poartă. Era mașina în sus."
Ambulanța sosită la fața locului l-a transportat pe șofer la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște.
DAN COMĂNESCU, medic, Ambulanța Dâmbovița: "O victimă ejectată din mașină. O plagă scalpată la nivelul capului, cu sângerare masivă. - Mirosea a băutură? - Da, da, mirosea."
RALUCA FLORESCU, purt. de cuv., I.P.J Dâmbovița: "Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă."
Oamenii legii continuă cercetările, pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Un local din județul Harghita este în vizorul Direcției Sanitare Veterinare, după ce câteva familii au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară, iar angajații restaurantului au aceleași simptome. Potrivit comunicatului transmis...
Fata, în vârstă de 13 ani, care a căzut, marți-seară, de la etajul patru al unui Bloc din Brăila, a murit, joi, la spital. Ea era internată în stare foarte gravă la Spitalul de Copii din Brăila, după ce, inițial, a fost resuscitată de cadrele medicale...
Accident dramatic soldat cu victime, marți-seară, în județul Vâlcea! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un automobil în care se aflau o femeie, în vârstă de 23 de ani, un bărbat de 68 de ani și un copilaș de cinci ani...
Controverse privind decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitor la verificarea capacității de a conduce, în cazul șoferilor care sunt depistați sub influența drogurilor! Conform Înaltei Curți, este necesar să se constatate...
Unii spun că în viață este bine să ai un dram de minte și un car de noroc. Se pare că un șofer argeșean a avut noroc din plin, după ce a scăpat nevătămat dintr-un accident terifiant. Problema este că, pe lângă noroc, a avut și o alcoolemie uriașă.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019