Federația sindicală Sanitas a anunțat că susține salariații din direcțiile de sănătate publică și membrii personalului nemedical din unitățile sanitare nemulțumiți de salariile mici. Aceștia au protestat, miercuri, în fața instituțiilor la care lucrează și au anunțat că astfel de manifestații vor avea loc zilnic, existând posibilitatea sistării întregii activități. Și asta, în urma faptului că au fost legiferate creșteri de venituri doar pentru anumite categorii de salariați. Sindicaliștii Sanitas solicită întâlniri cu reprezentați ai Ministerului Sănătății și ai Guvernului, pentru găsirea unor soluții, astfel ca și lefurile acestor angajați să crească. Sindicaliștii avertizează că tergiversarea situației actuale poate conduce la blocarea sistemului sanitar în totalitate și, mai mult decât atât, restricționarea accesului populației la serviciile de sănătate, ceea ce poate conduce spre o uriașă revoltă socială care va fi greu de aplanat. Proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 96/2006 privind reforma în domeniul sănătății a fost votat, marți, de Camera Deputaților, for decizional în acest caz. Conform acestui act normativ, personalul din casele de asigurări de sănătate pot să beneficieze de salariu și celelalte drepturi la nivelul maxim în plată aferent funcțiilor din aparatul de lucru al Guvernului. În schimb, lucrătorii din direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București nu se bucură de același tratament salarial.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019