Intrarea în insolvență a companiei Hidroelectrica era iminentă, în condițiile în care, potrivit administratorului judiciar Remus Borza, salariul brut al unui șofer era de nouă mii de lei, iar un disponibilizat primea 48 de salarii compensatorii. Acestea sunt, însă, doar două dintre situațiile despre care nu s-a vorbit public până acum. Administratorul judiciar al Hidroelectrica arată cu degetul și spre contractele păguboase încheiate de societate cu așa-zișii băieți deștepți.
REMUS BORZA, administrator judiciar, Hidroelectrica: "Sunt cele 10 contracte bilaterale. (...) Aceste contracte au prejudiciat Hidroelectrica cu echivalentul a un milliard o sută de milioane de euro, doar pe ultimii șase ani. "
O a doua cauză identificată de administratorul judiciar al Hidroelectrica o reprezintă achiziționarea unor importante cantități de energie de la terți și revânzarea acesteia în pierdere. Prejudiciul provocat astfel companiei se ridică la 132 de milioane de euro.
Noul ministru al Educației și Cercetării, Daniel David, a facut public Raportul privind starea învățământului la momentul preluării mandatului. Acesta spune că salariul de bază în educație trebuie să reflecte respectul pe care noi îl dăm profesorului în societate și educației, precizând că indicatorii de performanță trebuie să vină în forma unor bonusuri, premii, suplimentar acestui salariu de bază.
Federația Națională Sindicală din Asistența Socială și Protecția Copilului FNS „PRO. ASIST” susține că este îngrijorată de prevederile proiectului ordonanței trenuleț. Sindicaliștii susțin că salariații se vor confrunta cu diminuări ale veniturilor nete.
Ministrul Justiției a trimis trei adrese judecătorilor pentru calculul salariilor magistraților! Stelian Ion le-a transmis instanțelor de judecată că deja au cheltuit 25% din creditele bugetare până în luna martie.
Se găsesc soluții pentru cerințele minerilor! Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat, după o întâlnire cu liderii minerilor care protestează deja de câteva zile în Valea Jiului, că lucrătorii din mine își vor primi salariile și restul drepturilor restante pe 25 și 26 februarie. Aceștia vor fi plătiți în trei tranșe, astfel: plata salariilor pe trei luni, plata salariilor compensatorii pentru angajații care ies la pensie și, totodată, pentru asigurarea transportului de la și spre locul de muncă, precum și pentru tichetele de masă. Anunțul său vine după ce premierul Florin Cîțu i-a avertizat pe mineri că le înțelege suferința, însă nu va permite ca în timpul mandatului său să aibă loc o mineriadă.
110 milioane de euro într-un singur an, contribuția la bugetul de stat a Grupului Transilvania General Import Export - European Drinks&Food, deținut de Viorel Micula și Ioan Micula! Economia românească...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019