Salt spectaculos cu mașina, de pe un pod aflat în construcție! Un șofer imprudent, care venea cu mașina de pe un o șosea județeană, a ignorat balizele de avertizare, care interziceau accesul, și a pătruns pe tronsonul în lucru, fără să observe că drumul se oprea la marginea podului în construcție dintre Amaru și Mizil, peste autostrada A7. Abia când a ajuns în acel punct a frânat, dar a fost prea târziu. Automobilul s-a izbit de grinzile metalice de la capătul podului și a făcut un salt în gol, de la mai bine de 10 metri înălțime. Șoferul, care era singur în mașină, a avut mare noroc. Mașina a aterizat pe roți, ceea ce a redus impactul, iar conducătorul auto a scăpat nevătămat. Acum, el trebuie să dea socoteală pentru încălcarea legislației rutiere.
Traficul rutier a fost îngreunat vineri-seară, pe Valea Oltului, pe raza localității Brezoi, din cauza căderilor de pietre de pe versant și a unui arbore care s-a prăbușit pe carosabil. Bucățile de stâncă și copacul au ajuns pe șosea în urma...
Accident dramatic soldat cu victime, marți-seară, în județul Vâlcea! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un automobil în care se aflau o femeie, în vârstă de 23 de ani, un bărbat de 68 de ani și un copilaș de cinci ani...
Un bărbat de 31 de ani a furat mașina unui alt om din comuna Mirșid, sat Popeni, județul Sălaj și a fugit cu ea. Proprietarul le-a declarat polițiștilor că vehiculul său se afla parcat, neasigurat, în fața locuinței.
Controverse privind decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitor la verificarea capacității de a conduce, în cazul șoferilor care sunt depistați sub influența drogurilor! Conform Înaltei Curți, este necesar să se constatate...
Unii spun că în viață este bine să ai un dram de minte și un car de noroc. Se pare că un șofer argeșean a avut noroc din plin, după ce a scăpat nevătămat dintr-un accident terifiant. Problema este că, pe lângă noroc, a avut și o alcoolemie uriașă.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019