Zile pline pentru salvamontiști! Aceștia au avut, în minivacanța de 1 Iunie, zeci de intervenții pentru salvarea unor turiști. Cele mai multe apeluri au fost înregistrate la Salvamont Gorj. Salvatorii montani au intervenit pentru acordarea primului ajutor medical în cazul unor persoane cărora li s-a făcut rău sau au fost victimele unor accidente. În zona de creastă a masivului Parâng a fost sesizată dispariția a două persoane dintr-un grup de turiști. Au fost găsiți în scurt timp de salvamontiști și grupul s-a reunit în siguranță. Salvatorii montani au intervenit și în cazul unei familii cu doi copii, care rămăsese cu autoturismul blocat pe un drum dificil, de munte. Salvamont România a anunțat că au fost primite numeroase apeluri prin care se solicitau informații despre diferite zone montane și trasee turistice.
ROXANA DUMITRICĂ, reporter ”Pentru a evita situațiile periculoase, salvamontiștii le recomandă turiștilor să plece în drumeții doar pe poteci marcate. Să nu plece singuri pe munte, deoarece animalele sălbatice evită grupurile de oameni, dar pot ataca atunci când întâlnesc o singură persoană. De asemenea, câinii trebuie ținuți în lesă, pentru a nu provoca sălbăticiunile.”
Tot pentru a evita confruntarea cu animalele sălbatice, este bine ca drumețiile să se facă ziua și nu noaptea, când animalele pădurii sunt mai active. În ceea ce privește camparea, sunt de evitat locurile zolate. Atenție la depozitarea hranei, deoarece sălbăticiunile pot simți chiar și mirosul conservelor. Salvamontiștii spun că este bine să fie depozitată la înălțime, cât mai departe de cort. Nu trebuie neglijat pericolul șerpilor veninoși. Turiștii sunt sfătuiți să circule cu atenție sporită pe potecile montane și să evite zonele mascate de vegetație.
Grecii mențin măsura testării la graniță, pentru toți turiștii care călătoresc pe cale terestră, indiferent dacă persoanele sunt, sau nu vaccinate. Atenție însă, procedura testării se va face, la fel ca până acum...
Primul deces din cauza căldurii, înregistrat la Iași! Un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost găsit prăbușit pe stradă, cu hipertermie severă. Omul, care avea o temperatură de peste 42 de grade...
Peripeții în noaptea de Înviere, pentru o familie din Craiova! Oamenii au cerut ajutorul jandarmilor montani, după ce mașina în care se aflau a rămas blocată în zăpadă, în localitatea Runcu...
Stațiunea Stâna de Vale din Masivul Vlădeasa, județul Bihor atrage ca un magnet turiștii de toate vârstele, din țară și din străinătate. Oamenii vin aici pentru relaxare, sporturi în aer liber sau drumeții, pentru a respira...
Dacă în alte stațiuni accidentele pe pârtie se țin lanț, la Stâna de Vale, în județul Bihor, nu a fost înregistrat niciun incident. Stratul gros de zăpadă, temperaturile potrivite pentru această perioadă a anului...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019