Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău a avut serios de furcă în perioada sărbătorilor, din cauza cetelor de urători români și maghiari de la Oituz. Colindătorii mascați s-au întâlnit în centrul comunei pentru a împlini ritualul străbun denumit "Arsul Caprei" și puțin a lipsit să se încaiere. Scandalul a fost prevenit de cei aproximativ 300 de jandarmi prezenți în zonă. După trei zile de colindat, cetele de tineri mascați s-au întâlnit în centrul comunei. Oamenii din satul Cotuneni spun că, pe vremuri, tradiția era alta, iar românii și maghiarii nu se jigneau.
VOX "Înainte, nu făceau așa rele ca acum. Așa, cu bețele astea, parcă sunt nebuni. Înainte, erau cuminți, ca lumea, jucau frumos. Acuma "cu ungurii la gunoi", cu "românii la gunoi". Asta e!"
VOX " Înainte, era civilizat. Nu se mai băteau, își vorbeau frumos. Pe la 12.00 noaptea, veneau și aprindeau luminile. Dacă se întâlnesc, se bat."
MARIUS ȚĂRANU, purtător de cuvânt, G.J.M. Bacău "Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău a asigurat, începând cu 31 decembrie, 1, 2 ianuarie, măsurile de protecție specifice participanților la manifestarea de la Oituz."
IOAN OSOLOS, primar, Comuna Oituz "Cred că e de peste 100 de ani, tradiția la Oituz. A avut loc, în 2009, o violență datorită consumului excesiv de alcool."
Tinerii, care de această dată au fost despărțiți de jandarmi, au promis că anul viitor nu se vor lăsa.
AMBIANȚĂ "Ș-altă dată, s-alta data, o s-o facem și mai lată!"
Românii reveniți în țară după declanșarea pandemiei de coronavirus, invitați să-și caute job! 129.000 de persoane revenite din străinătate s-au înscris în sistemul de șomaj din România, a anunțat ministrul Muncii...
Clasarea dosarului privind intervenția în forță a jandarmilor, la protestul Diasporei din 10 august 2018, a iscat un val de revoltă în rândul celor care au participat la manifestație sau au susținut mișcarea de stradă.
Protestul organizat, astăzi, de Sindicatul Elevilor și Studenților Militanți în București, sub genericul „Marșul Pomanagiilor Împotriva Neoliberalismului”, s-a încheiat chiar la debut.
„Sunt nebuni românii ăștia!”! Este percepția admirativă a scriitoarei franțuzoaice Christine Colonna-Césari, care a ajuns să îndrăgească atât de mult România, încât a părăsit Parisul pentru a se stabili definitiv la București.
Prima zi de relaxare, primul protest, însoțit de reacții critice, atât din partea autorităților, cât și a românilor revoltați de încălcarea, de către protestatari, a măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului!
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019