Proiect școlar cu scopul promovării unui stil de viață sănătos, a respectului față de viața personală, față de sănătatea proprie și a celorlalți. Proiectul ”Sănătatea în bucate”, aplicat, în luna martie, de Liceul Teoretic Atlas din București, în parteneriat cu opt unități școlare din Capitală, își propune educarea elevilor cu privire la riscurile și impactul alimentației asupra sănătății, formarea unor deprinderi de alimentație rațională și sănătoasă în școlile partenere, dezvoltarea abilităților elevilor necesare lucrului în echipă și stimularea creativității și a interesului pentru învățare și dezvoltare personală a participanților. Proiectul, inaugurat în 4 martie, este împărțit în mai multe activități.
IULIA RUJE, manager proiect: ”Pe data de 8 martie va avea loc prim activitate a proiectului nostru. Noi am numit-o generic ”A1”, care se numește ”Și eu mănânc sănătos”. Cuprinde prezentarea piramidei alimentare și va fi urmată de o dezbatere. În cadrul acestei dezbateri, fiecare elev își va exprima liber punctul de vedere în legătură cu propria concepție despre o alimentație sănătoasă.”
A doua activitate, intitulată ”Inamici alimentari”, va avea două etape, una pe 11 și cealaltă pe 14 martie.
IULIA RUJE, manager proiect: ”Las sfârșitul unei prezentări, elevii vor trebui să elaboreze un referat pe baza principalilor aditivi existenți în alimentația cotidiană.”
În cadrul proiectului va fi realizată și o broșură care va cuprinde cele mai interesante referate ale elevilor.
IULIA RUJE, manager proiect: ”Activitatea finală a proiectului nostru, care va avea loc pe 21 martie, va fi reprezentată de gala de premiere. Ei vor primi diplome și medalii și vor fi recompensați pentru toate eforturile depuse pe parcursul acestui proievt.”
Părinții, cadrele didactice și elevii sunt invitați să se implice în egală măsură în proiectul ”Sănătatea în bucate”. Inițiatorii speră că, astfel, vor dobândi cu toții cunoștințe solide cu privire la alimentație și că vor adopta un stil de viață sănătos.
Ultima zi de școală, prima zi din viitor! O nouă generație de asistenți medical părăsește băncile Școlii „Atlas” din București, pregătită pentru a salva vieți. Festivitatea de absolvire a fost organizată...
Trei elevi au fost eliminați de la proba de matematică a Evaluării Naționale, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Elevii au fost descoperiți, joi, cu telefoane mobile în sala de examen, lucru...
Emoții mari, astăzi, pentru viitorii liceeni! Absolvenții de clasa a VIII-a au susținut prima probă a examenului de Evaluare Națională: cea la limba și literatura română. Elevii au avut de rezolvat două subiecte, cu un total de 16 cerințe.
Momente emoționate, pentru absolvenții clasei a VIII-a din cadrul Liceului Teoretic Național din București! La festivitatea de absolvire au participat elevi, cadre didactice, dar și părinții adolescenților...
Elevii bucureșteni se întorc în bănci! Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență București a hotărât ca toți elevii să se întoarcă fizic la cursuri începând de mâine. Decizia a fost luată ca urmare...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019