Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului "Alessandrescu-Rusescu" din București a anunțat încheierea proiectului ”Spital-Comunitate”, ce a avut în atenție diminuarea ratei mortalității infantile.
IRINA CODREANU, reporter
”Printre cele mai vulnerabile persoane se numără copiii cu vârsta mai mică de un an, în special nou-născuții și sugarii de până la trei luni, care au cel mai mare risc de îmbolnăvire și deces. 50% dintre decesele în primul an de viață se produc în prima lună de la naștere.”
TATIANA CIOMÂRTAN, manager proiect
”Am zis ca, destinat acestei grupe de vârstă, să realizăm niște aduceri la zi ale informațiilor din literatura de specialitate către profesioniștii care lucrează în domeniu.”
Într-o primă fază, au fost elaborate suporturi de curs, ce au fost utilizate în activitatea de formare profesională a cadrelor medicale incluse în grupul țintă. Ghidurile sunt dedicate principalelor afecțiuni ale copilului, precum insuficiența respiratorie, deshidratarea severă, convulsiile, afecțiuni care pot duce chiar la deces. Ulterior, pe baza acelor ghiduri, au fost organizate cursuri în domeniul patologiei pediatrice.
TATIANA CIOMÂRTAN, manager proiect
"Am încercat să ne adresăm, în special, medicilor de familie din rural, care au avut mult mai puține posibilități de a participa la astfel de cursuri, știut fiind faptul că medicina nu se învață din cărți, se învață din viața de zi cu zi. Am reușit, din fericire, să acoperim toate județele țării, evident, cu variații între județe.”
Proiectul ”Spital-Comunitate” a ajuns la final, după trei ani și jumătate de la implementare și a fost finanțat din fonduri europene. La nivel național, speranța de viață a crescut, însă se află, încă, sub media europeană.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019