Începutul de an școlar, marcat cu emoții, bucurie și multe flori, la Școala Postliceală Atlas și Liceul Teoretic Atlas din București. Școala Postliceală Atlas și Liceul Teoretic Atlas din București sunt unități de învățământ care pregătesc tinerii conform cerințelor societății actuale, pentru o incluziune optimă socială și profesională. Printre altele, aici sunt promovate altruismul în relațiile dintre oameni, tenacitatea individului pe parcursul pregătirii școlare, loialitatea față de profesie și față de parteneri. Cultivarea stimei față de adevaratele valori joacă, de asemenea, un rol important în pregătirea tinerilor. La Atlas, ei se pot califica în meserii precum asistent medical generalist și asistent medical de farmacie.
Porți deschise la Școala Gimnazială nr. 59 din București! Zeci de părinți au venit să viziteze instituția de învățământ, alături de copii. Adulții și cei mici au fost atrași de noile dotări ale școlii. Cadrele didactice bine pregătite rămân însă principalul atu al unității de învățământ din Sectorul 6 al Capitalei.
Ministerul Educației și Cercetării nu organizează olimpiade școlare pentru clasele I-IV în anul 2025. Ministrul Educației, Daniel David, a spus că această problemă trebuie clarificată, pentru o înțelegere mai clară a acestei decizii.
Șase tineri au fost reținuți pentru furt, de către polițiștii din Berbești, județul Vâlcea. Ei sunt suspectați că, în data de 4 ianuarie, au furat 12.000 de euro din locuința unui bărbat, de 55 de ani, din localitatea Alunu, județul Vâlcea.
Cinci tineri olteni au dat de necaz, sâmbătă-seară, după ce au dat nas în nas cu polițiștii, într-o parcare a Drumului Expres 12, pe sensul de mers dinspre Pitești, către Craiova. Polițiștii i-au descoperit pe tineri chiar în momentul...
Evenimente speciale, organizate de Școala Gimnazială nr. 59 din București, marți, la Universitatea Politehnică și la Sala ”Dalles” din București! În incinta Rectoratului Politehnicii a avut loc lansarea...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019