Stratul gros de zăpada și temperaturile blânde au scos pe pârtii turiștii cazați în stațiunea Stâna de Vale, în a treia zi de Crăciun, zi în care este sărbătorit și Sf. Ștefan. Pârtiile de schi, săniuș și tubing și Parcul Happy Land Adventure au roit de copii și adulți dornici de mișcare și distracție în aer liber.
VOX "- Cum vă simțiti la Stâna de Vale? - Foarte bine! Am mai fost în fiecare an, ne place, nu-i foarte aglomerat. Pentru începători, cum sunt eu, e bine. “ 00.14
VOX “A nins, am avut zăpadă, am putut să schiem, a fost frumos.” 00.16
VOX “Îmi place că nu e așa aglomerată pârtia și este și pârtie de începători, e super fain.” 00.14
Pentru acest sezon au fost pregătite partia Cerbul 1, cu o lungime de 600 de metri, pârtia Cerbul 2 cu o lungime de de 800 de metri și pârtia pentru copii Baby schi de 170 de metri, oar teleschiul din stațiune funcționează pe tot parcursul zilei. Turiștii care au preferat drumețiile prin stațiune și prin împrejurimi au respirat aerul curat, într-un peisaj ca-n basme.
VOX “Atmosfera e bună, frumoasă, ne simțim bine.” 00.16
VOX “În fiecare an venim și ne distrăm de fiecare dată.” 00.12
În zilele următoare la Stâna de Vale sunt așteptați turiștii care au ales să petreacă noaptea dintre ani în cea mai frumoasă stațiune a Bihorului. Gazdele se pregătesc, deja, să le ofere un Revelion de neuitat.
Grecii mențin măsura testării la graniță, pentru toți turiștii care călătoresc pe cale terestră, indiferent dacă persoanele sunt, sau nu vaccinate. Atenție însă, procedura testării se va face, la fel ca până acum...
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a oferit explicații, în cursul săptămânii, cu privire la propunerea de unificare a instituțiilor de cultură și implementarea contractelor pe perioadă...
Moment special, în stațiunea Stâna de Vale, din județul Bihor! Acolo a fost oficiată o slujbă de sfințire a pietrei de temelie și locului în care va fi ridicată, pentru început o biserică, apoi întregul complex monahal...
S-a abătut urgia, aseară, peste localitea Nojorid, în județul Bihor. În doar câteva minute, vântul puternic a măturat totul în cale. Țiglele de pe case au zburat în topate părțile, zeci de gospodării au fost...
Peripeții în noaptea de Înviere, pentru o familie din Craiova! Oamenii au cerut ajutorul jandarmilor montani, după ce mașina în care se aflau a rămas blocată în zăpadă, în localitatea Runcu...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019