Schimbări majore în sistemul de învățământ! Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a anunțat că se renunță la mediile semestriale și la obligativitatea tezelor, iar cadrele didactice vor avea mult mai multă autonomie la evaluare. Cîmpeanu a explicat că, pe parcursul anului, elevii vor fi evaluați mai des, astfel că la o materie care este predată două ore pe săptămână va fi nevoie de cinci note. Ministrul a făcut precizări și despre programul de testare standardizată, care a început luni și în cadrul căruia au fost date deja 15.000 de teste de matematică, pentru clasa a III-a, a V- și a VI-a. Ministrul a subliniat că această evaluare standardizată nu înlocuiește notele sau tezele și că se finalizează cu rapoarte descriptive care nu ierarhizează nici elevii, nici școlile, nici profesorii. De asemenea, Sorin Cîmpeanu a anunțat un program de un miliard de euro, pentru reducerea abandonului școlar.
SORIN CÎMPEANU, ministrul Educației
"Avem, am spus, Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar, care se adresează, din perspectiva mesei calde, elevilor din învățământul gimnazial, avem POEO, care se adresează elevilor din învățământul primar, avem proiectul ROSE care se adresează elevilor din învățământul liceal, mai exact pentru anii 2022-2024. Romania Secondary Education are ca grup țintă un număr de 120.000 de elevi de liceu într-un număr de 615 licee, deci grupurile țintă trebuie armonizate între ele."
În ceea ce privește vacanța mobilă de o săptămână, din februarie, inspectoratele școlare din 30 de județe au decis ca aceasta să fie în ultima săptămână a lunii februarie. În 10 județe s-a decis ca vacanța să fie în a treia săptămână, iar în București și Suceava, în a doua săptămână din februarie.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019