Mii de angajați de la Finanțele publice sunt prgatiti de disponibilizãri. O parte dintre funcționari au primit deja preavizele de concediere, în timp ce alții le vor primi in câteva zile. Disponibilizãrile au loc dupã ce Direcțiile Județene ale Finanțelor Publice au fost desființate, iar în locul lor au apãrut opt structuri regionale. ANAF a anunțat cã în urma reorganizãrii, numãrul de posturi din cadrul instituției va rãmâne același, iar angajații disponibilizați vor putea opta pentru unul dintre posturile vacante. Lista finalã cu cei puși pe fãraș va fi gata în cel mult o sãptãmânã. Si în județul Bistrița-Nãsãud au ajuns preavizele de concediere.
MARIA BIRIS, purtãtor de cuvânt DGFP BN: "La nivelul Adm. Jud. a finanțelor Publice BN s-au primit 104 preavize, iar cei care au primit preavizele vor avea posibilitate sã opteze în termen de 30 zile pentru posturile vacante."
Pe de altã parte, funcționarii de la Direcția Finanțelor Publice Gorj sunt ținuți în suspans de cãtre reprezentanții ANAF. Oamenii vor afla în zilele urmãtoare dacã vor mai avea sau nu un loc de muncã.
RAZVAN PETCU, vicelider Sindicatul Național al Funcționarilor Publici Gorj: "Nu se stie numic despre nr de persoane care o sã rãmânã la nivelul DGFp Gorj , urmand sa fim informati. in 2-3 zile se va stabili."
Funcționarii brașoveni sunt liniștiți. La ei nu se fac disponibilizãri. Din contrã, acolo vor fi aduși funcționari din Covasna, Sibiu, Alba, Harghita sau Mureș, pentru cã la ei va funcționa una dintre cele opt direcții regionale.
LAURA OLTIANU, purt. Cuv. Finanțe Brașov: "Se vor prelua pe posturile vacante personal dispus sã vinã sã lucreze la brasov. unitãțile teritoriale locale rãmân neschimbate în sensul cã doar ãși schimbã denumirea. dar trebuie sã se înțeleagã cã prin acest proces contribuabilii nu au absolut deloc de suferit".
Cele opt direcții financiare regionale vor funcționa la Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Iași, București, Craiova, Galați și Ploiești.
Mai mulți angajați ai unei benzinării din județul Alba sunt acuzați că ar fi furat combustibil de la locul de muncă! Pentru a-și duce misiunea la bun sfârșit, complici le-ar fi fost mai mulți șoferi de camioane.
Restructurare drastică, la Tarom! Compania are pe masă un plan de restructurare prin care numărul de salariați ar trebui să scadă cu 700 de angajati din cei 1.500 și asta până la sfârșitul verii. Se estimează că proiectul...
Pandemia de coronavirus a închis multe afaceri, dar unii antreprenori s-au ambiționat să reziste chiar și cu restricțiile impuse de autorități. Un lanț de cofetării din capitală a înțeles că cel mai important lucru este să...
Circa 3.000 de angajați ai Complexului Energetic Hunedoara vor să dea în judecată compania, pentru neplata unor drepturi bănești. Angajații se plâng că, de 2 luni nu și-au primit o parte din drepturile salariale.
Platforma IMM Invest, anunțată cu surle și trâmbițe de guvern, nefuncțională chiar la lansare! Platforma unde IMM-urile pot accesa credite garantate, ca parte a planului de repornire a economiei, s-a blocat la jumătate de oră...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019