În sfârșit, se întrevede un dezgheț în ceea ce privește execuția lucrărilor de lărgire și modernizare a arterei rutiere Prelungirea Ghencea! ”Vom achiziționa serviciile de proiectare și execuție, atât pentru finalizarea lucrărilor executate parțial, cât și pentru demararea lucrărilor la celelalte etape ale proiectului, inclusiv linia de tramvai și parcarea de tip Park & Ride. Invit operatorii economici să se înscrie la această procedură până pe data de 12 ianuarie 2024”, a transmis edilul Capitalei, Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook. Potrivit anunțului publicat pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice, proiectul are ca scop fluidizarea traficului pe direcția est-vest, care în prezent se desfășoară în condiții dificile de siguranță și confort. Lucrările pentru lărgirea și modernizarea celei mai circulate artere din sud-vestul Bucureștiului, Prelungirea Ghencea, au început în 2019, dar au bătut pasul pe loc, iar traficul în zonă a devenit un coșmar. Valoarea totală estimată a realizării invesiției este de peste 336 de milioane de lei, iar lucrările trebuie executate în 28 de luni.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019