Date companie
 
 
 
 

Șefa D.N.A., Laura Codruța Kovesi, critică votul Senatului în cazul lui Oprea

RSS Știri
 
 
Data publicării : 21 Septembrie 2016
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : justitie, vot, senat, oprea, Facebook, blocaj, kovesi, politic, pagina
 

Decizia din Senat în cazul lui Gabriel Oprea, o dezamăgire pentru toată lumea! Potrivit procurorului-șef al D.N.A., Laura Codruța Kovesi, ceea ce s-a întâmplat la Senat este un vot politic care blochează justiția. Kovesi amintește că au mai existat astfel de precedente, un astfel de exemplu fiind votul dat în Parlament în cazul fostului ministru de Externe Titus Corlățean. Șefa D.N.A. a reiterat faptul că, în urma votului din Senat, procurorii nu mai pot să stabilească răspunderea penală în cazul fostului vicepremier Gabriel Oprea în cazul morții polițitului Bogdan Gigină. Kovesi a punctat atât aspectul juridic al cazului, cât și pe cel emoțional.

LAURA CODRUȚA KOVESI, procuror-șef, DNA ”- Este vorba despre o cercetare disciplinară, în dosarul în care a fost investigat fostul ministru de Interne Oprea Gabriel, fostul ministru de Interne, Toba și fostul șef al Direcției de Informații și Protecție al Ministerului de Interne. - Cum vedeți faptul că nu a primit aviz? - E un vot politic care blochează justiția. În urma acestui vot, D.N.A. nu mai poate să stabilească răspunderea penală a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă, deci, o mamă rămâne să aștepte.”

În urma valului de critici care a urmat votului din Senat, Gabriel Oprea a postat, astăzi, un comentariu pe pagina sa de Facebook. El precizează că ceea ce s-a decis în plenul Senatului a fost ”să mai treacă încă 3 luni până când dosarul va ajunge în fața judecătorilor, atât și nimic mai mult”. Oprea se întreabă în postare cine va plăti pentru calomniile, injuriile și ura pe care zgomotul din jurul acestui dosar le-au produs, când judecătorii îi vor da dreptate. De asemenea spune că motivul pentru care le-a cerut colegilor să nu încuviințeze solicitarea procurorilor D.N.A. este ”suspiciunea că acest dosar nu vizează înfăptuirea Justiției, ci mai degrabă a unor jocuri de altă natură”. Direcția Națională Anticorupție a formulat la începutul lunii septembrie cererea de efectuare a urmăririi penale față de senatorul Gabriel Oprea, fost vicepremier pentru securitate națională și fost ministru al Afacerilor Interne, pentru ucidere din culpă în perioada în care a deținut funcția ministerială. Solicitarea D.N.A. a fost respinsă luni, în plenul Senatului, cu 73 de voturi împotrivă, 45 pentru și 6 abțineri. În toată aveastă perioadă, de la izbucnirea scandalului și până în prezent, Oprea a susținut că este nevinovat și a adus ca argument faptul că el a stat pe bancheta din spate a mașinii, deci nu poate fi acuzat de ucidere din culpă.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2