Numărul total de intrări în sistemul Apărării, în perioada ianuarie-august, a depășit numărul ieșirilor. Conform comunicatului transmis de Ministerul Apărării Naționale, din punct de vedere al încadrării în Armata Română, dacă este luat ca punct de referință anul 2019, înainte de pandemie și de schimbarea semnificativă a situației regionale de securitate, se constată că, în valoare absolută, pentru anul 2023, cifrele corespunzătoare încadrării cu ofițeri și maiștri militari sunt mai mari. Potrivit comunicatului, în perioada ianuarie-august au fost încadrate circa 3.800 de funcții, dintre care, circa 700 de ofițeri, 400 de maiștri militari, 1.100 de subofițeri și 1.000 de soldați/gradați profesioniști. De asemenea, au fost înregistrate 600 de intrări în categoria personalului civil contractual. Totodată, au ieșit din sistem circa 3.600 de persoane, printre care 400 de ofițeri, 250 de maiștri militari, 800 de subofițeri și 1.650 de soldați/gradați profesioniști. În comunicat se precizează că, între cauzele ieșirilor de personal, se numără temerea privind posibilitatea modificării cadrului legislativ legat de pensionare, respectiv nivelul scăzut de salarizare al militarilor. ”Locurile scoase la concurs de instituțiile de învățământ militar au crescut semnificativ, în ultimii ani. În 2023, în cele cinci colegii naționale militare sunt înscriși aproximativ 2.800 de liceeni, în timp ce școlile militare de maiștri militari și subofițeri au o cifră de școlarizare de 2.000 de elevi, iar instituțiile militare de învățământ superior au peste 3.500 de studenți”, mai arată MApN.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019