Canicula afectează din ce în ce mai multe persoane, iar serviciile de ambulanță abia mai fac față cazurilor de lipotimii, insolație sau chiar sincope. Asta, pe lângă intervențiile solicitate pentru alte urgențe medicale.
ALIS GRASU, manager general, SABIF ”În zilele caniculare, asistăm și la o acutizare a afecțiunilor preexistente cronice, tocmai din cauza faptului că nu se respectă acele indicații pe care noi le dăm de fiecare dată.”
Managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, Alis Grasu, spune că bătrânii, persoanele cu dizabilități, pacienții cu afecțiuni cronice și copiii sunt cei mai vulnerabili, în perioada caniculară. Media zilnică este de peste 1.400 de solicitări. Pentru a preveni problemele de sănătate provocate de temperaturile extrem de ridicate, sunt recomandate câteva măsuri.
ALIS GRASU, manager general, SABIF ”Este chiar imperios necesar să evităm expunerea voluntară la soare în intervalul 11:00-18:00, sportul în soare, activitățile fizice, gradinăritul în plin soare. Dacă suntem obligați să petrecem mai multă vreme afară în intervalul 11:00-18:00, va trebui să purtăm îmbrăcăminte adecvată, haine de culoare deschisă, din fibre naturale, ample, lejere, care să acopere cât mai mult din suprafața corporală. Capul va fi protejat cu pălărie, șapcă sau se va purta umbrelă.”
Foarte importantă este și hidratarea, constând în apă, ceai neîndulcit, iaurt și sucuri naturale. Trebuie evitate băuturile cu conținut ridicat în cofeină, băuturile acidulate și dulci, dar și alcoolu. Asta, din cauză că au efect diuretic și, astfel, elimină apa din organism, accentuând deshidratarea.
ALIS GRASU, manager general, SABIF ”Este foarte important să avem un consum alimentar bazat pe fructe, legume cu conținut mare de apă și să scădem consumul produselor de origine animală, bogate în proteine și lipide.”
Medicii atrag atenția și asupra faptului că, din cauza temperaturilor de foc, vârstnicii pot avea simptome de meningite sau encefalite și pot ajunge la spital în stare gravă. Astfel de simptome se produc din cauza pierderii capacității de termoreglare a creierului, care dezvoltă manifestări asemănătoare bolilor infecțioase. Pacienții se prezintă cu febră înaltă, cefalee, poate chiar și comă, vărsături care nu reprezintă manifestări ale unei boli infecțioase, ci sunt tulburări de căldură. Tratamentul pentru aceste manifestări nu este antibioticul, ci reducerea temperaturii prin aplicarea unor măsuri, precum gheață sau pături reci, și reglarea unei temperaturi potrivite în mediul ambiental.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019