Înscrierile în programul ”Casa Verde Fotovoltaice” pentru persoanele fizice din Regiunea Sud-Est s-au încheiat după două minute de la start, la fel ca în cele trei sesiuni anterioare. Pentru beneficiarii din județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea este alocat un buget de aproape 243 de milioane de lei. Potrivit comunicatului transmis de Administrația Fondului pentru Mediu, în cele două minute s-au înscris 8.091 de persoane. Programul ”Casa Verde Fotovoltaice” a debutat vineri, pentru Regiunea Nord-Vest, unde s-au înscris 9.143 de persoane. A continuat luni, cu 9.335 de înscrieri pentru Regiunea Centru, și marți, cu 10.646 de înscrieri, pentru regiunea Nord-Est. Pentru joi se pregătesc locuitorii din Regiunea Sud. În 4 octombrie este programată sesiunea pentru Regiunea București-Ilfov, pe 7 octombrie sunt înscrierile pentru Regiunea Sud-Vest Oltenia, iar pe 8 octombrie, Regiunea Vest are ultima sesiune a programului. Conform Administrația Fondului pentru Mediu, folosirea roboților de automatizare pentru înscriere este interzisă, fiind pregătite o serie de măsuri specifice cum ar fi codul CAPTCHA și monitorizarea în timp real. De asemenea, după fiecare închidere de sesiune, se efectuează intern o serie de analize specifice, care să identifice dacă s-au folosit astfel de programe informatice.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019