Canicula și disconfortul provocat de temperaturile de foc ar putea crea condiții propice producerii accidentelor rutiere, avertizează Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române. În perioada 28 - 31 iulie, temperaturile maxime se vor încadra între 34 și 40 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat.
IRINA CODREANU, reporter ”Oboseala este considerată una dintre cauzele multor tragedii produse pe șosele, mai ales la sfârșit de săptămână. Căldura din interiorul mașinii va accentua starea de oboseală, care se manifestă, la început, prin întârzierea reacțiilor, dificultate în concentrare, căscatul repetat, clipirea deasă și se termină cu adormirea la volan.”
Pentru a preveni evenimentele rutiere nedorite, reprezentanții Centrului Infotrafic îi îndeamnă pe conducătorii auto să respecte câteva reguli. Potrivit comunicatului transmis de Infotrafic, printre altele, șoferii sunt sfătuiți să folosească sistemele de climatizare, să se asigure că presiunea din pneuri este cea recomandată pentru sezonul cald, să evite pe cât posibil călătoriile în jurul prânzului, în special persoanele în vârstă, și să nu conducă dacă sunt obosiți. De asemenea, să nu conducă după ce au consumat alcool și să nu vorbească la telefon în timpul mersului, dacă nu au dispozitive speciale. Totodată, conducătorii auto trebuie să trateze cu toată atenția reflexiile provocate de razele soarelui din parbriz ori pe asfalt.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019