Peste două milioane de ambalaje au fost returnate de către consumatori, în luna ianuarie, prin intermediul Sistemului de Garanție Returnare. Cele mai multe returnări au fost înregistrate în București, arată raportul transmis de Ministerul Mediului. În Capitală a fost stabilit un adevărat record privind colectarea de ambalaje SGR. Într-o singură zi, au fost colectați peste 1.000 de saci. Conform datelor oficiale, în decembrie 2023, în prima lună de funcționare a sistemului, producătorii și importatorii de băuturi au introdus pe piață circa 45 de milioane de ambalaje cu marca SGR. Din ianuarie, numărul acestora a crescut semnificativ, ajungând la circa 180 de milioane. Potrivit ministrului Mediului, Mircea Fechet, deși Sistemul de Garanție Returnare se află într-o etapă incipientă, cifrele raportate sunt conforme cu estimările inițiale pentru primul an de funcționare. Fechet precizează că se așteaptă ca, în viitorul apropia, să fie tot mai multe ambalaje cu marca SGR disponibile pe rafturile magazinelor, până când toate produsele cu ambalaje fără garanție vor fi înlocuite. Între timp, continuă dezvoltarea centrelor regionale și sprijinirea comercianților pentru semnarea contractelor și respectarea obligațiilor legale.
Numărul ambalajelor colectate a atins un nou record, ajungând la două milioane de ambalaje pe zi în luna martie, comparativ cu două milioane în întreaga lună ianuarie. Conform ministrului Mediului...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019