Bilanțul morților din clubul Colectiv a ajuns la 46! Unul dintre pacientii transferați la un spital din Israel a murit în această dimineață. Ceilalți nouă răniți în incendiul din Colectiv, transferați duminică cu un avion pus la dispozitie de NATO, au ajuns cu bine în spitalele din Marea Britanie și Norvegia. Inițial, aeronava trebuia să transporte 12 pacienți, dintre care nouă în Marea Britanie, doi în Norvegia și unul în Finlanda, însă, duminică seară starea a doi dintre răniți s-a deteriorat, așa că s-a luat decizia de a rămâne internați în spitalele din Capitală. Până acum, 35 de persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv au fost transportate spre spitale din străinătate, însă patru au decedat. Bateristul trupei Goodbye to Gravity, Bogdan Enache, a murit, duminică seară, după ce a intrat în stop cardiorespirator în aeronava care îl transporta spre o clinică din Elveția. Avionul a fost întors din drum, iar medicii au executat manevre disperate de resuscitare. Din păcate, Bogdan nu a putut fi salvat. Alți doi răniți selectați pentru tratament în străinătate, au murit, sâmbătă, după ce au ajuns în Olanda. Potrivit secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, medicii români și străini, vor selecta și alți pacienți pentru a fi transferați la spitale din străinătate. Răniții de la București sunt așteptați și în clinici din Germania și Franța. Guvernul a trimis săptămâna trecută Comisiei Europene o solicitare pentru transferul în alte state membre a aproximativ 80 de pacienți care nu pot fi tratați în România. Aceștia sunt selectați în baza unor criterii clare, însă nu există nicio garanție că starea acestoir pacienți arși nu se poate înrautăți pe drum sau la destinație, iar realitatea a demonstrat cât de fragilă este starea acestora. În urma incendiului din clubul Colectiv, din 30 octombrie, au decedat, până acum, 46 de persoane, iar circa 150 au fost rănite și internate în spitale din Capitală.
Grav incident în trafic, în Capitală! Doi tineri au blocat o mașină și au distrus-o, chiar în mijlocul străzii. Agresorii, un bărbat și o femeie, lovesc automobilul cu picioarele și cu o crosă...
Accident mortal, în această dimineață, în jurul orei 04:30, în localitatea Muntele Rece, județul Cluj! Un tânăr în vârstă de 20 de ani a murit, după ce mașina sa a căzut într-o râpă de 150 de metri.
Momente emoționate, pentru absolvenții clasei a VIII-a din cadrul Liceului Teoretic Național din București! La festivitatea de absolvire au participat elevi, cadre didactice, dar și părinții adolescenților...
Intervenție în forță a mascaților, la sediul unui post de radio pirat din București! Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 5 au efectuat o percheziție domiciliară...
A răsunat ultimul clopoțel pentru elevii claselor a VIII-a, după un an dificil marcat de pandemia de coronavirus! Printre cei care au spus bun rămas gimnaziului s-au numărat și elevii Școlii Gimnaziale nr. 59 din Capitală.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019