S-a urcat băut la volanul unui microbuz școlar și a condus mai mulți kilometri pe Drumul Național 2! Este isprava unui conducător auto din Buzău, care se îndrepta spre localitatea Căldărușanca, de unde ar fi trebuit să preia 18 elevi pentru a-i transporta la o școală din comuna Pitulicea. Șoferul de 36 de ani a fost oprit de polițiști la un control de rutină. Pentru că bărbatul mirosea puternic a alcool, oamenii legii l-au verificat cu etilotestul.
insp. REMUS NECULA, Poliția Rutieră Buzău: "La testarea cu aparatul drager s-a stabilit cã acesta a consumat bãuturi alcoolice, în cauzã s-a întocmit dosar penal."
VOX: "Chiar când am auzit chestia asta am rãmas chiar șocatã. Uite, la intersecție se întâmpla...rãmâneam nenorociți pe toatã viața."
VOX: "- Nu prea-mi vine sã cred. -Nici mie. Cã niciodatã n-a avut asemenea probleme, e un bãiat cuminte."
Elevii au fost preluați de tatăl șoferului, care a condus microbuzul școlar până în urmă cu doi ani, când s-a pensionat. Reprezentanții unității de învățământ nu au vrut să comenteze situația, dar Inspectoratul Școlar Județean s-a autosesizat și a început o anchetă.
Migranți abandonați pe Autostrada Vestului, dupa ce mașina în care se aflau a rămas în pană. Agenții de la Rutieră sunt cei care i-au descoperit. Ei au observat un microbuz plin cu pasageri, oprit pe banda de urgență, și...
Trei bulgari au fost prinși, la punctul de trecere a frontierei Giurgiu, cu peste două kilograme de aur asupra lor! Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, bijuteriile au fost găsite cu ocazia controlului...
În primele două zile de la intrarea în vigoare a noilor reglementări privind interzicerea folosirii telefonului mobil și a oricărui dispozitiv prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timpul condusului, polițiștii...
Accident groaznic, în această dimineață, în zona localității Sfântu Gheorghe din județul Ialomița! 10 oameni au murit și alți 7 au fost răniți, după ce un TIR a intrat pe contrasens, unde s-a izbit frontal de un microbuz...
Aproape zilnic, un șofer din cinci se urcă la volan, deși a dormit mai puțin de 5 ore în noaptea precedentă! Cel puțin așa rezultă dintr-un sondaj realizat în cadrul campaniei naționale de siguranță și prevenție rutieră...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019