Date companie
 
 
 
 

Soluții pentru blocajul financiar al banilor și pentru finanțarea IMM-urilor din țara noastră

RSS Știri
 
 
Data publicării : 26 August 2014
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : IMM, blocaj
 

Soluții pentru blocajul financiar și pentru finanțarea IMM-urilor din țara noastră! Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România atrage atenția că instituțiile și autoritățile publice de multe ori nu aplică măsurile care vizează combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani, sume rezultate din contracte încheiate între profesioniști și, între aceștia și autorități contractante. În peste 92% din cazurile întârzierilor la plată nu au fost încasate dobânzi penalizatoare, deși erau obligatorii, iar în 69 % din cazuri, facturile furnizorilor de lucrări nu au fost plătite în termen legal. În vederea combaterii acestei situații, reprezentanții Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România propun o serie de măsuri bugetare, administrative și legislative. 
[2] OVIDIU NICOLESCU
președinte, C.N.I.P.M.M.R.
01:23...01:42 " Prima măsură e aceea ca statul să prevadă în buget sumele necesare, în primul rând plății datoriilor restante la întreprinzători pentru că este peste un miliard și jumătate datoria restantă a statului către agenții economici pentru că nu a plătit la timp. " 
Ovidiu Nicolescu solicită o întâlnire la nivel național între administrație și reprezentanții patronatelor, pentru stabilirea unor măsuri care să ajute atât băncile, cât și agenții economici și statul. O altă problemă este faptul că a crescut numărul firmelor care se finanțează din resurse proprii. Este vorba de 92% din IMM-uri, cel mai mare procent din Uniunea Europeană. În același timp, numărul firmelor care apelează la credite a scăzut foarte mult. 
[2] OVIDIU NICOLESCU
președinte, C.N.I.P.M.M.R.
03:30 03:40" Banii, în loc să meargă în economia națională a agenților economici să creeze locuri de muncă, să crească piața, banii au mers la stat ca să-și acopere datoriile" 
Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România propune o serie de soluții pentru limitarea fenomenului. 
[2] OVIDIU NICOLESCU
președinte, C.N.I.P.M.M.R.
04:02....05:05 " Măsuri de natură informațională, începând cu introducerea mediatorului de credit, (...) De asemenea noi propunem sprijinirea atât a băncilor cât și a întreprinzătorilor prin programe educaționale pentru a crește cunoștințele și a știi să comunice, să negocieze mai bine. (...) Măsuri care vizează politica băncii. Spre exemplu propunem ca previzioanele la creditele pentru care există garanții și contragaranții să nu se mai perceapă din partea băncilor comisioane sau să se reducă foarte mult. " 
Specialiștii sunt de părere că aceste măsuri vor stimula băncile să acorde credite.
Soluții pentru blocajul financiar și pentru finanțarea IMM-urilor din țara noastră! Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România atrage atenția că instituțiile și autoritățile publice de multe ori nu aplică măsurile care vizează combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani, sume rezultate din contracte încheiate între profesioniști și, între aceștia și autorități contractante. În peste 92% din cazurile întârzierilor la plată nu au fost încasate dobânzi penalizatoare, deși erau obligatorii, iar în 69 % din cazuri, facturile furnizorilor de lucrări nu au fost plătite în termen legal. În vederea combaterii acestei situații, reprezentanții Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România propun o serie de măsuri bugetare, administrative și legislative. 

OVIDIU NICOLESCU, președinte, C.N.I.P.M.M.R.: " Prima măsură e aceea ca statul să prevadă în buget sumele necesare, în primul rând plății datoriilor restante la întreprinzători pentru că este peste un miliard și jumătate datoria restantă a statului către agenții economici pentru că nu a plătit la timp. " 

Ovidiu Nicolescu solicită o întâlnire la nivel național între administrație și reprezentanții patronatelor, pentru stabilirea unor măsuri care să ajute atât băncile, cât și agenții economici și statul. O altă problemă este faptul că a crescut numărul firmelor care se finanțează din resurse proprii. Este vorba de 92% din IMM-uri, cel mai mare procent din Uniunea Europeană. În același timp, numărul firmelor care apelează la credite a scăzut foarte mult. 

OVIDIU NICOLESCU, președinte, C.N.I.P.M.M.R.:" Banii, în loc să meargă în economia națională a agenților economici să creeze locuri de muncă, să crească piața, banii au mers la stat ca să-și acopere datoriile" 

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România propune o serie de soluții pentru limitarea fenomenului. 

OVIDIU NICOLESCU, președinte, C.N.I.P.M.M.R.: " Măsuri de natură informațională, începând cu introducerea mediatorului de credit, (...) De asemenea noi propunem sprijinirea atât a băncilor cât și a întreprinzătorilor prin programe educaționale pentru a crește cunoștințele și a știi să comunice, să negocieze mai bine. (...) Măsuri care vizează politica băncii. Spre exemplu propunem ca previzioanele la creditele pentru care există garanții și contragaranții să nu se mai perceapă din partea băncilor comisioane sau să se reducă foarte mult. " 

Specialiștii sunt de părere că aceste măsuri vor stimula băncile să acorde credite.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Antreprenorii pot aplica pentru granturi destinate capitalului de lucru ( 20 Octombrie 2020 )

    Veste bună pentru antreprenori! De joi, 22 octombrie, ei pot aplica pentru granturile pentru capital de lucru. Această măsură face parte din schema de ajutor de stat instituită în vederea acordării de sprijin financiar...

  • Program de încurajare a exporturilor, lansat de I.M.M. ( 17 Februarie 2020 )

    "Pașaport de export" este un nou program lansat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România pentru încurajarea exporturilor. Proiectul, demarat pe 1 februarie 2020, va fi implementat...

  • Inițiativa "Fără penali în funcții publice", constituțională ( 11 Aprilie 2019 )

    Inițiativa "Fără penali în funcții publice" a fost declarată constituțională! Prin urmare, proiectul urmează să intre în procedură parlamentară, ca orice proiect de lege. Camera de reflecție și Camera decizională au aceleasi atribuții...

  • Îmbunătățiri pentru Start-up Nation 2018 ( 9 Octombrie 2018 )

    Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România susține necesitatea implementării unor completări raportate la necesitățile reale ale Programului Start-Up Nation 2018. Reprezentanții Consiliului spun că activitățile de servicii trebuie să fie punctate mai bine decât cele din comerț, având în vedere valoarea adăugată adusă de acestea comparativ cu activitățile din comerț.

  • Întreprinzătorii mici și mijlocii nu sunt de acord cu amnistia fiscală ( 30 Iulie 2018 )

    Întreprinderile private mici și mijlocii nu susțin necesitatea adoptării măsurii amnistiei fiscale, considerând că persoanele fizice și microîntreprinderile ar trebui să fie în principal vizate de această măsură. Conform unui sondaj realizat...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2