Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică proiectul privind aprobarea ”Strategiei naționale de sănătate până în 2030” și al ”Planului de acțiuni”. Documentul arată că serviciile de sănătate integrate la nivelul comunităților vor fi dezvoltate, astfel încât sănătatea să poată fi abordată eficient de către factorii implicați. O atenție specială va fi acordată persoanelor vulnerabile. Proiectul de act normativ prevede că Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale au obligația să îndeplinească măsurile specifice domeniului lor de activitate prevăzute în ”Planul de acțiuni”. Finanțarea măsurilor este asigură din bugetul aprobat fiecărei instituții sau autorități publice responsabilă pentru implementare, în limita fondurilor alocate cu această destinație. ”Strategiei naționale de sănătate până în 2030” reprezintă angajamentul Ministerului Sănătății, ca autoritate centrală de elaborare și coordonare a politicilor de sănătate la nivel național, față de cetățenii României, în vederea îmbunătățirii speranței de viață sănătoasă și a calității vieții acestora. Rămâne de văzut cât de bine va fi aplicată această strategie și dacă va avea efectul scontat.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019