Val de de verificări în laborator a legumelor și fructelor românești, pe fondul suspiciunilor privind folosirea excesivă a pesticidelor! Conform comunicatului transmis de Ministerul Agriculturii, Autoritatea Națională Fitosanitară plănuiește să efectueze, anul acesta, cu 42% mai multe probe de laborator la legumele și fructele din producția autohtonă, comparativ cu anul trecut, în vederea verificării conformității acestor produse. Probele vor fi prelevate, atât din piețele bucureștene, cât și din cele aflate în fiecare reședință de județ. Astfel, din mai și până la finele lunii august, numărul probelor care sunt suspuse verificării a fost suplimentat cu 181, față de numărul de probe verificate în aceeași perioadă a anului trecut, de 434. Sunt supuse verificărilor tomatele, castraveții, ardeii, cireșele, căpșunele, caisele, pepenii și zmeura. În 30 mai, Autoritatea Națională Fitosanitară a demarat acțiunea ”Cireașa și Căpșuna”, verificările urmând să se desfășoare până pe 5 iulie. ”În cadrul acestei acțiuni vor fi prelevate pentru analize de laborator peste 200 de probe de cireșe și căpșune, în plus față de Programul Național de Monitorizare, în scopul verificării conformității, pentru a nu prezenta niciun risc pentru consumatori”, se arată în comunicatul Ministerului Agriculturii.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019