Date companie
 
 
 
 

Tânărul dispărut în lacul Zetea, găsit înecat după o oră de căutări

RSS Știri
 
 
Data publicării : 28 Iunie 2021
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : harghita, tanar, lac, inecat, zetea
 

Un tânăr de 20 de ani s-a înecat, duminică, în lacul de acumulare Zetea din județul Harghita. El se afla la scăldat și, la un moment dat, a dispărut în apă. Căutările au durat circa o oră, din cauză că apa era extrem de tulbure, iar fundul lacului era plin de pietre, bușteni și crengi. Trupul tânărului a fost găsit la circa 10 metri adâncime. Nu a mai putut fi resuscitat și medicii au declarat decesul. La acțiunea de căutare au participat scafandrii din cadrul Serviciului Județean Salvamont Salvaspeo a Consiliului Județean Harghita, pompierii de la Detașamentul Odorheiu Secuiesc cu un autocamion cu barcă pneumatică cu motor și un echipaj S.M.U.R.D.. Potrivit salvamontiștilor din Harghita, scăldatul este periculos în lacurile din zonă, din cauză că apa este caldă doar la suprafață, până la un nivel de cel mult 40 de cm, iar în adâncime este foarte rece și poate provoca șoc termic. Într-o astfel de situație, omul nu mai are nicio reacție și există riscul de a-și pierde viața.


Tânărul dispărut în lacul Zetea, găsit înecat după o oră de căutări

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Interventie de salvare pe lacul înghețat ( 2 Martie 2025 )

    Operațiune de salvare pe un lac de acumulare de pe râul Siret, pe raza localității Rogojești din județul Botoșani! Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au intervenit, sâmbătă, pentru salvarea a trei bărbați...

  • Din restaurant, la spital, cu toxiinfecție ( 24 Februarie 2025 )

    Un local din județul Harghita este în vizorul Direcției Sanitare Veterinare, după ce câteva familii au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară, iar angajații restaurantului au aceleași simptome. Potrivit comunicatului transmis...

  • Căutări cu rezultat nul, în județul Harghita ( 19 Februarie 2025 )

    Operațiune uriașă de căutare, în județul Harghita! Peste 70 de pompieri, polițiști, jandarmi, salvamontiști și voluntari au căutat, marți, un tânăr, în vârstă de 23 de ani, dispărut la începutul lunii februarie. Acțiunile de căutare...

  • Polițistul care a salvat șoferița din lacul Ciric, felicitat și premiat ( 27 Iunie 2021 )

    Polițistul ieșean Cristian Neculau, felicitat și premiat pentru gestul eroic de a o salva pe șoferița care a plonjat cu mașina în lacul Cirici! Sâmbătă, Cristian Neculau a sărit în lac și a scos-o la timp pe femeia...

  • Accident mortal în localitatea Muntele Rece, județul Cluj ( 13 Iunie 2021 )

    Accident mortal, în această dimineață, în jurul orei 04:30, în localitatea Muntele Rece, județul Cluj! Un tânăr în vârstă de 20 de ani a murit, după ce mașina sa a căzut într-o râpă de 150 de metri.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2