Detalii înfiorătoare ies la iveală în cazul copilului ucis de tată și îngropat în curtea casei, într-o localitate din Dâmbovița! Băiețelul de 6 ani a fost omorât în bătaie de propriul tată pentru câțiva lei, bani pe care îi strânsese la colindat. Tragedia s-a petrecut acum trei ani, chiar sub ochii mamei și ai fraților săi. În tot acest timp, niciunul nu a avut curajul să anunțe poliția.
AMBIANȚĂ "L-a găsit cu capul acolo. Era într-o parte, aici. Au rămas decat oasele, de trei ani de zile. Dacă voia lumea să ude, de aici, încoace, nu-i lăsa, că știa ce-i aici."
Aceasta este doar una dintre mărturiile localnicilor din Lungulețu, comuna în care s-a petrecut oroarea. Părinții celui mic nu au vărsat nicio lacrimă. Ba mai mult, au încasat alocația băiețelului, lună, de lună. Când erau întrebați de lipsa copilului, părinții spuneau minciună după minciună.
VOX "- L-am întrebam, unde e, mă, Mariusică? E la Monu, la un frate de al soției. Măi, Petre, de ce l-ați omorat și l-ați îngropat lângă casă? Că nu a avut bani de înmormântare să-l înmormânteze creștinește. - Dar a cerut vreun ajutor? - Nu."
VOX "Lua alocația și ajutorul acela. Ce tupeu a avut să se ducă în fiecare lună. Copilul ăsta zăcea în pământ. Ce sânge rece a putut să aibă! Ăsta nu poți să-l numești om! Și de un animal, dacă omori un câine, ți-e milă de el."
Crima a ieșit la iveală după ce fiul cel mare, în vârstă de 15 ani, a fugit de acasă, sătul de bătăile pe care le primea de la tatăl său. Criminaliștii au săpat în grădină, la 50 de metri de casă, iar povestea acestuia s-a adeverit.
AMBIANȚĂ "- Ca mamă, cum să faci, mă, tu așa ceva să-mi omori copilul să mi-l bagi în pământ. - Bâte, biciuri au în casă? Au descoperit polițiștii? -Da, da sub pat erau bâte, era bici, cu care omora copilul."
Mama și tatăl băiatului sunt cercetați în stare de libertate. Bărbatul a mai fost acuzat în urmă cu câțiva ani, că a încercat să-și violeze fiica vitregă, în vârstă de 13 ani. Casa ororilor este acum sigilată, însă oamenii din sat l-au văzut pe tatăl copiilor dând târcoale locului.
Christian Ciocan, amendat pentru încălcarea Codului Rutier! Fostul purtător de cuvânt al Poliției Capitalei, care în prezent este împuternicit director al Unității de Politici Publice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne...
Anchetă în cazul containerelor cu deșeuri nereciclabile provenite din Belgia, descoperite în Portul Constanța, Sud Agigea! Echipele de control de la Poliția de Frontieră, Vamă și Garda de Merdiu...
Pescador turcesc, prins la braconaj pe Marea Neagră, în zona economică exclusivă a României! Polițiștii de frontieră au depistat ambarcațiunea la o distanță de aproximativ 48 mile marine de localitatea tulceană...
Poluare masivă, noaptea trecută, în București și în zonele limitrofe! Toți indicatorii de măsurare a calității aerului au arătat depășiri mult peste limita maximă admisă. În toate cartierele Capitalei, la miezul...
Un scandal de proporții, care a avut la Iași, readuce în atenție rivalitatea dintre clanurile interlope. Potrivit presei locale, câțiva membri ai clanului Cordureanu au fost bătuți, chiar în restaurantul pe care...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019