Amenzi pentru taximetriștii care nu respectă normele în domeniu. 160 de taximetriști au fost verificați în zona aeroporturilor internaționale din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Bacău și Iași, iar circa 60 dintre aceștia au fost sancționați contravențional. Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Române, acțiunea de control, desfășurată joi, a vizat depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, a celor care acostează persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, precum și a celor care, deși sunt autorizați, nu respectă regulile de tarifare sau standardul de calitate a serviciilor oferite. În doar două ore, polițiștii au aplicat amenzi în valoare de peste 13.000 de lei. Dintre sancțiuni, 45 au fost pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice, nouă pentru încălcarea prevederilor legii privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, iar șapte pentru alte abateri. De asemenea, au fost reținute trei certificate de înmatriculare auto. Poliția anunță că astfel de controale vor fi făcute și în perioada următoare.
Poliția din România este a doua cea mai coruptă din Uniunea Europeană. Cel puțin așa arată un studiu realizat de organizația nonguvernamentală Transparency International. În general, un român...
Fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, plasat sub control judiciar! Procurorii anticorupție au anunțat începerea urmăririi penale a lui Alexe și l-au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, perioadă...
Sancțiuni după protestele de aseară, iar măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului rămân în vigoare! În conferința de presă susținută în această dimineață, prefectul Capitalei, Alin Stoica și șefii...
Comisarii ANPC au dat amenzi de aproximativ 130.000 lei în urma unor controale făcute în mai multe magazine din București și Ilfov! Reprezenanții ANPC au găsit mâncare expirată, supă păstrată în sticle de plastic, frigidere și veselă murdare, iar în două cazuri au chemat Poliția. Comisarii au dat 38 de sancțiuni contravenționale și 12 avertismente.
Amenzi usturătoare în cazul imunizării unui bărbat cu rapelul Moderna în loc de Pfizer, la Centrul de Vaccinare nr. 5 Romexpo din București! Medicul coordonator și asistentul medical de la centrul de vaccinare...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019