Date companie
 
 
 
 

Temperaturi caniculare

RSS Știri
 
 
Data publicării : 22 August 2023
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : temperaturi ridicate
 

Temperaturi de foc, în țara noastră! Până miercuri-seară, la ora 21:00, este în vigoare un cod portocaliu de caniculă și disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade Celsius, iar minimele se vor încadra între 17 și 24 de grade. Valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, iar în zonele de câmpie și, local, în cele de deal și podiș vor predomina temperaturi caniculare. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Potrivit meteorologilor, până pe 27 august, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României. Totodată, ploile vor fi deficitare, mai ales în zona Carpaților Meridionali și Occidentali. Între 28 august și 4 septembrie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale, în jumătatea estică a țării, mai ales regiunile sud-estice. Între 4 și 18 septembrie, temperaturile vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, mai ales în regiunile extracarpatice. Ploile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor. După 20 septembrie, regimul termic va reveni la normal.


Temperaturi caniculare

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • România, lovită grav de seceta prelungită și de caniculă ( 11 August 2012 )

    România s-a transformat într-un peisaj deșertic, în urma celor două luni de secetă și temperaturi excesive înregistrate în această vară! Culturile agricole sunt compromise, râurile și fântânile au secat, iar temperaturile de cuptor au afectat producția piscicolă. În județul Vrancea, râul Putna aproape a secat, iar celelalte râuri au atins minime istorice.

  • Cod portocaliu de caniculă ( 23 Iunie 2012 )

    Temperaturi demne de luna lui cuptor au pus stăpânire pe tot teritoriul României, fapt care a determinat autoritățile să instituie cod portocaliu. În sudul și sud-estul țării, mercurul din termometre a urcat până la 40 de grade, la umbră, în timp ce la soare, nivelul a crescut cu încă 10 grade Celsius. Deși au fost sfătuiți să nu iasă din casă, românii spun că nu au încotro, lucru care a contribuit la creșterea semnificativă a numărului de apeluri primite la numărul de urgență 112. În aceste condiții, spitalele au făcut față cu greu solicitărilor de a interveni în cazurile de leșin.

  • Caniculă în România în următoarele trei zile ( 22 August 2011 )

    Se intoarce canicula! Meteorologii au emis o avertizare de vreme foarte calda în următoarele trei zile, cu temperaturi care vor depăși 35 de grade Celsius. Marți, miercuri și joi, canicula va pune stapanire pe majoritatea zonelor țării, mai ales Câmpia de Vest și Câmpia Română.

  • La 40 grade, in salopete si bocanci ( 15 August 2010 )

    Chiar daca temperaturile sunt insuportabile, personalul medical de la SMURD Si Serviciul de Ambulanta Tîrgu-Mures este obligat sa poarte veste si bocanci. De când a început valul de canicula, asistentii si medicii de aici au chiar si 170 de pacienti pe zi. Celor mai multi dintre ei le acorda îngijiri la temperaturi de peste 35 de grade

  • Canicula in Romania ( 11 August 2010 )

    Din ce in ce mai cald. Asa o sa fie in urmatoarele zile in Bucuresti dar si in majoritatea judetelor din Muntenia, Dobrogea si sudul Moldovei.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2