Crește interesul băncilor pentru negocierile cu consumatorii! Anul 2024 a însemnat, comparativ cu 2016, o creștere de 23 de ori a disponibilității băncilor de a găsi împreună cu conciliatorii o soluție pentru rezolvarea problemelor semnalate, conform datelor Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB). Astfel că, anul trecut s-au înregistrat 989 de negocieri încheiate cu împăcarea părților din totalul concilierilor, iar în 65 de cazuri părțile nu s-au înțeles. Conform CSALB, 301 de cereri au fost rezolvate fără intervenția unui conciliator.
ALEXANDRU PĂUNESCU, reprezentant, Colegiul de Coordonare al CSALB
”Cele mai multe dintre cereri au fost legate de eliminarea unor comisioane, de eliminarea unor costuri legate de creditare, dar au fost și foarte multe cereri cu privire la găsirea unei soluții din partea băncilor pentru a diminua rata, de fapt, ăsta este motivul întâlnit cel mai des”.
Valoarea totală a sumelor obținute din negocierile consumatori-bănci a fost de 14,3 milioane euro în perioada 2016-2024. De asemenea, durata de soluționare negocierilor a scăzut până la 15 zile în 2024.
CAMELIA POPA, conciliator, CSALB
”N-am putea spune că este un tend al cererilor. Sunt atât de diversificate, încât chiar, fiecare dosar este individualizat în felul lui și analizat în felul lui. Da, noi ne așteptăm să vină toți consumatorii la CSALB pentru a-și soluționa amiabil cerințele pe care le au”.
Procentul negocierilor care se încheie cu beneficii de valori mici, între 1 euro și 1.000 de euro, a crescut la 35% după 4 ani de scădere constantă. Beneficiile cu valori de peste 10.000 de euro reprezintă 4% din totalul hotărârilor. Și în cazul acestora asistăm la o scădere a ponderii în ultimii ani, mai precizează specialiștii CSALB.
Negocierile de astăzi dintre PNL, USR-PLUS și UDMR pentru constituirea coaliției guvernamentale, încheiate fără niciun rezultat! După două ore discuții, liberalii au părăsit masa tratativelor, refuzând să mai piardă...
Sute de clienți ai unor bănci din Lituania și Estonia, atacați de hackeri din România! 600 de clienți au fost prejudiciați cu 200.000 de euro. Din momentul declanșării anchetei coordonate de procurorii...
Românii care au probleme cu băncile au putut apela la ajutorul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar și pe timp de pandemie, chiar dacă restrictiile impuse au prelungit timpul de soluționare...
Incredibil, dar adevărat! O maramureșeancă a obținut ștergerea unei datorii de 44.600 de euro în urma negocierii cu banca. Negocierea a fost intermediată de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar...
Revoltă în Sectorul 3 din București! Locuitorii protestează față de distrugerea Parcului ”Constantin Brâncuși”. Retrocedat în urmă cu mai bine de 10 ani, proprietarii au trecut, acum la acțiune. Bucureștenii din zonă spun că...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019