Escrocii continuă să facă victime prin metoda "accidentul"! Mai mulți bătrâni din Mehedinți au trecut prin clipe de groază atunci când li s-a spus că fiii lor au provocat accidente cu victime. Oamenii au fost păcăliți să scoată din buzunar nu mai puțin de 30 de mii de lei crezând că astfel își vor salva copiii. Alexandru Tobă din Drobeta-Turnu Severin a primit acum câteva zile o veste cumplită: fiul lui a accidentat grav o femeie din Timișoara și a fost reținut. Bărbatul care l-a sunat să-l anunțe i-a spus că îl poate ajuta să scape legal și i-a prezentat un plan. Conform acestuia, femeia rănită urma să fie convinsă să renunțe la plângere, contra unei sume de bani.
ALEXANDRU TOBA, victimă: "Ca orice părinte ce puteam să simt? Soția a făcut atac de panică. (...) I-am spus că pot (...) să ajung la Timișoara în trei ore. (...) și mi-a răspuns ca procurorul nu stă trei ore."
Individul care l-a contactat i-a spus că doar el poate lua legatura cu tânărul, pentru că telefonul acestuia a fost confiscat. Așa că bătrânul a facut rost de bani și i-a dat unui individ care urma să rezolve totul.
ALEXANDRU TOBA, victimă: "Îmi spune că procurorul a pus NUP pe dosar, că îi dă lucrurile și că pot să-l sun pe telefon. L-am sunat și era o păcăleală."
Sunt însă și oameni care nu cad pradă șarlatanilor.
CONSTANTIN PALIU, victimă: "M-a sunat nevastă-mea, eram la lucru. Cine sună, mă? Pai, sună unu că făcuși accident grav. Mă fată, zic, nu te lua după aștia, dă telefon la poliție."
ROXANA THEODORESCU, purtător de cuvânt, IPJ Mehedinți: "Nouă persoane cu vârste cuprinse între 50 și 65 de ani din Drobeta-Turnu Severin au căzut victime metodei denumite accidentul. Prejudiciul adus victimelor este de 30.000 de lei."
De cele mai multe ori, escrocii spun că sunt avocați, procurori, polițiști sau medici, ca să-i determine pe oameni să aibă încredere în ei.
Bilanț negru, după o coliziune frontală între o autoutilitară care tracta o platformă și un autotren, pe Drumul Național 6, aproape de localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman.
Actorul George Mihăiță s-a ales cu dosar penal, după ce, aseară, a urcat băut la volan și a provocat un accident pe bulevardul Basarabia din București. Cunoscutul actor, în vârstă de 72 de ani, a intrat cu...
O persoană și-a pierdut viața și alte două au fost rănite, în această dimineață, într-un grav accident de circulație produs pe Autostrada 1, în județul Timiș. Accidentul a avut loc în dreptul localității Orțișoara...
Grav accident de circulație pe DN 76, pe raza comunei Șoimuș. Un agent de la poliția rutieră, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Deva, aflat în timpul liber, conducea un autoturism marca Trabant din direcția Brad spre Deva când a pătruns pe contrasens și a intrat în impact frontal cu o autoutilitară, care circula regulamentar din sens opus.
Accident mortal, în această dimineață, în jurul orei 04:30, în localitatea Muntele Rece, județul Cluj! Un tânăr în vârstă de 20 de ani a murit, după ce mașina sa a căzut într-o râpă de 150 de metri.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019