Date companie
 
 
 
 

Tradiții și obiceiuri de Ajunul Crăciunului

RSS Știri
 
 
Data publicării : 24 Decembrie 2017
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : craciun, colinde, obiceiuri, traditii, ajun
 

Este Ajunul Crăciunului și colindătorii vestesc Nașterea Domnului pe la casele creștinilor. Tradițiile și obiceiurile din bătrâni sunt respectate cu sfințenie în special la sate. În această zi, gospodinele pregătesc covrigi și colăcei pentru colindătorii. De asemenea, sunt pregătite turte, care se mai numesc și scutecele Domnului, amintind de cele folosite la nasterea lui Iisus. Acestea sunt presărate cu zahăr amestecat cu nucă sau cu sămânță de cânepă.

CĂTĂLINA CINCĂ, reporter "Potrivit tradiției creștine, Ajunul Crăciunului înseamnă post aspru. Omul trebuie să ajuneze pâna se ivește prima stea de seară, cea care amintește de astrul care i-a îndrumat pe magii de la Răsărit până la staulul în care s-a născut Mântuitorul. Se spune că omul care nu mănâncă nimic până la apariția stelei vestitoare se va bucura de sănătate și va avea noroc."

Se spune că, în seara de Ajun, creștinii au datoria să adune de prin sat toate lucrurile împrumutate, pentru că locul lor este acasă. De asemenea, se taie un măr și, dacă are viermi, cel care a tăiat fructul va fi încercat de boală în anul care vine. Dacă mărul este putred, asta înseamnă că omul va muri. În Ajunul Crăciunului nu e bine să te superi, să te cerți sau să lovești pe cineva. Cel care pornește cearta sau lovește, va primi înapoi tot ceartă și lovituri. Potrivit superstiției, în Ajunul Crăciunului nu se bea tărie. Se spune că omul care bea țuică, pălincă sau alte băuturi tari,va fi batjocorit de diavol. Totodată, tradiția spune că nu e bine să mături casa în această zi, deoarece alungi norocul. Se mai spune că, dacă în ziua de Ajun și în cea de Crăciun, prima persoană care îți trece pragul este bărbat, atunci familia va fi binecuvântată cu noroc tot anul viitor. Nu în ultimul rând, este rânduit ca bradul de Crăciun să fie împodobit în seara de Ajun. De asemenea, există credința că în Ajunul Craciunului, se deschide cerul și dorințele omului sunt îndeplinite.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2