Tragedie în Munții Făgăraș! Un bărbat și-a pierdut viața, în noaptea de miercuri spre joi, după ce a căzut în prăpastie, de pe peretele Lespezi către Călțun. Colegul său de drumeție a supraviețuit, dar a rămas blocat la 80 de metri, în peretele muntelui, deasupra grohotișului de la baza prăpastiei. Salvamontiștii din Sibiu și Argeș au intervenit de urgență. Ei au fost alertați la ora 23:10.
prin telefon: ADI SĂNDULOIU, salvator montan, Salvamont Argeș ”Apelul semnala două persoane. Una căzută din perete, din peretele Călțunului și cealaltă în perete blocată. Am intervenit cu 12 salvatori montani din Argeș și Sibiu. Atunci când au ajuns salvatorii la prima victimă, aceasta avea răni incompatibile cu viața.”
După câteva ore de eforturi, salvamontiștii au reușit să-l salveze pe turist și să recupereze trupul neînsuflețit. De la refugiul Călțun, turistul a fost preluat de un elicopter S.M.U.R.D. și transportat la Sibiu. Trupul neînsuflețit al celuilalt turist a fost transferat, tot cu elicopterul, la Serviciul de Medicină Legală din Curtea de Argeș. În ultima perioadă, foarte mulți turiști abordează trasee dificile, în pofida avertismentelor lansate de salvamontiști.
prin telefon: ADI SĂNDULOIU, salvator montan, Salvamont Argeș ”Sectorul acesta, între Vârful Lespezi și Strunga Doamnei, cu toate că ni s-a cerut de mai multe ori să îl marcăm, în primul rând nu este nevoie să fie marcat pentru că este o muchie. Și, în al doilea rând, ai nevoie de pregătire alpină pentru a accesa acest sector.”
Salvamontiștii îi sfătuiesc pe turiști să nu se aventureze în zone dificile care nu sunt destinate turismului montan decât dacă au pregătirea necesară. Ei trebuie să aibă antrenament și cunoștințe solide de cățărare, precum și echipament adecvat.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019