Prudență, prudență și iarăși prudență, pentru a nu irosi sacrificiile făcute de populație în 2010 și 2011! Este declaratia presedintelui Traian Băsescu, la finalul întrevederii de la Palatul Cotroceni cu delegația reprezentanților FMI, Băncii Mondiale și Comisiei Europene. Șeful statului a precizat că România are obligația să propună Parlamentului un buget prudent pentru 2012 și care să arate responsabilitatea Parlamentului și Guvernului, chiar dacă e un an electoral. Băsescu spune că țara noastră a reușit îndeplinirea tuturor parametrilor stabiliți pentru trimestrul 3 cu oficialii străini în privința execuției bugetare, dar și a pregătirii trecerii la managementul privat în companiile de stat și a eventualelor privatizări a unora dintre societăți. Conform liderului de la Cotroceni, autoritățile de la București, care plătesc foarte greu lipsa de responsabilitate din 2007 și 2008, nu trebuie să lase loc în proiectul legii de buget optimismului exagerat, debordant, demagogiei și populismului ieftin, în perspectiva alegerilor de anul viitor. ''Nu avem cum să nu împrumutăm bani pentru acoperirea deficitului, dar trebuie să fie vorba de un deficit rezonabil, având în vedere situația reală și nu nivelul nostru de îndatorare, care este încă mic la nivelul Uniunii Europene'', a conchis presedintele Băsescu. Misiunea comuna a Fondului Monetar International, Comisiei Europene si Bancii Mondiale, care a inceput pe 25 octombrie si se incheie pe 7 noiembrie, are ca scop cea de-a treia evaluare a acordului stand-by de împrumut încheiat cu autoritatile romane.
Protest al sindicaliștilor din Sănătate, la Parlament, în zilele în care sunt programate dezbaterea și votul în plen privind proiectul legii bugetului de stat și proiectul legii bugetului asigurărilor sociale pe 2021.
Mișcările sociale iau amploare, în România! După valul de proteste declanșate de polițiști, ceferiști, angajați din Sănătate și mineri, fermierii ies și ei în stradă, nemulțumiți de lipsa sprijinului financiar din partea statului.
110 milioane de euro într-un singur an, contribuția la bugetul de stat a Grupului Transilvania General Import Export - European Drinks&Food, deținut de Viorel Micula și Ioan Micula! Economia românească...
Președintele țării și liderii politici au votat încă de la primele ore ale dimineții. Fiecare, a explicat pentru ce votează.
Rezultatele parțiale după numărarea voturilor de la scrutinul pentru alegerile locale confirmă victoria candidatului susținut de PNL și USR-PLUS, Nicușor Dan, în cursa pentru Primăria Capitalei. Aseară, după...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019