Date companie
 
 
 
 

Traian Băsescu s-a intalnit cu membrii delegației comune a FMI, CE și BM

RSS Știri
 
 
Data publicării : 6 Februarie 2011
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : basescu, fmi, fonduri, banca, cotroceni, intalnire, companii, comisia, proiecte, europene, europeana, mondiala, energetice
 

Palatul Cotroceni a găzduit, sâmbătă, întâlnirea dintre președintele Traian Băsescu și membrii delegației comune a Fondului Monetar Internațional, Băncii Mondiale și Comisiei Europene. Cel mai importat subiect dezbătut a fost legat de noile companii energetice, care riscă să fie blocate mai mult timp în justiție. Șeful statului a adus în discuție și blocajele care apar în accesarea fondurilor europene destinate României.

TRAIAN BĂSESCU, președintele României "Dupã ce se semneazã contractele, când începe implementarea proiectului, ne lovim de dificultãti în respectarea procedurilor. Dacã ne uitãm la numãrul de proiecte, proiecte aprobate, suntem campioni. Când vine vorba despre implementare, ne blocãm."

TONNY LYBEK, reprezentant FMI "Este foarte important sã se facã o verificare amãnuntitã pentru ca documentele care ajung la Bruxelles sã fie perfecte. Asta pentru ca proiectele sã nu se întoarcã, dupã ce ai terminat documentatia."

În ceea ce privește problemele legate de deficit și de buget, reprezentanții delegației au declarat că există vești îmbucurătoare. România și-a atins obiectivele asumate.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Noi oportunități de vaccinare, începând de astăzi ( 26 Mai 2021 )

    Companiile încep vaccinarea angajaților! Vicepreședintele CNCAV, Andrei Baciu, a anunțat că săptămâna aceasta, peste 40 de companii vor organiza centre de vaccinare la sediile lor, pentru a imuniza...

  • Se caută profesori pentru Școala Europeană de la Bruxelles ( 10 Mai 2021 )

    Ministerul Educației organizează concurs pentru ocuparea a trei posturi la Școala Europeană de la Bruxelles. Candidații se pot înscrie până pe 14 mai 2021, prin depunerea dosarelor la Registratura...

  • România, fruntașă la risipa de alimente ( 10 Martie 2021 )

    România are un nivel scăzut de trai, comparativ cu alte state europene, dar, în mod surprinzător, se situează printre țările fruntașe la risipa de hrană. Totuși, românii au devenit conștienți de această risipă...

  • România riscă să piardă finanțarea japonezilor pentru Magistrala 6 de metrou ( 3 Februarie 2021 )

    Situație tensionată cu privire la proiectul Magistralei 6 de metrou, Băneasa Otopeni! România riscă să piardă finanțare de 1,4 miliarde de lei oferită de Agenția Japoneză de Cooperare Internațională, dacă nu...

  • Magistrala 6 de metrou Băneasa - Otopeni, un proiect mort ( 1 Februarie 2021 )

    Metroul până la Aeroportul Otopeni, un proiect ambițios, înăbușit încă din fașă! Documentația pentru organizarea licitației privind execuția magistralei de metrou Băneasa - Aeroportul Otopeni a fost respinsă...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2