Date companie
 
 
 
 

Trecerea de la postul Crăciunului, la bucatele „de dulce”

RSS Știri
 
 
Data publicării : 23 Decembrie 2020
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : post, mancare, craciun, eticheta, nutritionist, recomandari, dulce
 

Postul Crăciunului se apropie de final. Vineri, credincioșii care au postit în această perioadă, pot degusta apetisantele preparate pregătite de gospodine în cinstea Nașterii Domnului. Perioada postului înseamnă austeritate în ceea ce privește hrana, dar și rugăciune. În trecut, oamenii care respectau cu adevărat regulile postului se hrăneau, în principal cu pâine și apă, și puneau mare accent pe partea spirituală. În prezent, abundența produselor de post care imită mâncarea de dulce este departe de respectarea semnificației postului. În consecință, multe persoane constată surprinse că au luat în greutate tocmai în post. Este adevărat că la creșterea în greutate contribuie și sedentarismul spune medicul nutriționist Camelia Olteanu.

CAMELIA OLTEANU, medic nutriționist „Alimentele recomandate în perioada postului sunt leguminoasele, cerealele integrale și, bineînțeles, fructele. De exemplu, ca legume, le știm cu toții, dar putem să amintim, roșii, ardei ceapă, castraveți, varză, fasole verde, ciuperci, morcovi, conopidă, spanac, sfeclă roșie, salată verde, dovlecei și lista poate să continue. Leguminoasele sunt cartofii, mazărea, fasolea boabe, cerealele integrale sunt grâul, secara, ovăzul, orzul, porumbul, orezul, nu uităm de pastele integrale. De asemenea, fructele proaspete și fructele uscate.”

ALEXANDRA VLAD, reporter „O alimentație de post sănătoasă, care exclude produsele semipreparate, multe aditivate și cu o concentrație ridicată de calorii, poate contribui la o funcționare bună a organismului. Este important, însă, și modul cum se revine la mâncarea ”de dulce”, începând cu prima zi de Crăciun, pentru a nu strica beneficiile postului.”

CAMELIA OLTEANU, medic nutriționist „Revenirea la alimentația normală trebuie să se facă treptat, introducând lactatele, carnea și peștele, deoarece o dietă echilibrată trebuie să conțină zilnic proteine, atât de origine vegetală, cât și de origine animală, glucide lent absorbabile și grăsimi nehidrogenate, în special uleiul. Nu uităm de minerale, vitamine, fibre și mai ales apă. Multă lume uită să se hidrateze.”

Medicul nutriționist recomandă să alegem alimentele ambalate din supermarket ținând cont de informațiile inscipționate pe eticheta nutrițională, care trebuie să existe obligatoriu pe astfel de produse. Nu alegem produsele bogate în grăsimi și este bine să fim atenți la valoarea energetică și la numărul de kcal pe suta de grame de produs. Un alt aspect important este acela că, prea multe ingrediente înscrise pe eticheta nutrițională a produsului arată că acesta este prelucrat peste măsură. Astfel de alimente conțin potențiatori de gust, culoare, miros și, bineînțeles, agenți de conservare din gama aditivilor de care, potrivit medicilor, ar trebui să se ferească oamenii care țin la o bună stare de sănătate.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Un bărbat din Iași a murit din cauza caniculei ( 25 Iunie 2021 )

    Primul deces din cauza căldurii, înregistrat la Iași! Un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost găsit prăbușit pe stradă, cu hipertermie severă. Omul, care avea o temperatură de peste 42 de grade...

  • Produsele de post care conțin aditivi pot fi periculoase ( 25 Martie 2021 )

    În postul Paștelui, conform tradiției, credincioșii consumă produse vegetale, iar alimentele care conțin proteină animală sunt eliminate din meniul zilnic. Pentru a veni în întâmpinarea celor care postesc, industria...

  • „Crăciun de poveste, cu mlădițe ilfovene”, pe placul telespectatorilor ( 27 Decembrie 2020 )

    „Crăciun de poveste, cu mlădițe ilfovene”, emisiunea specială prezentată de Raluca Diaconu și difuzată, ieri, de Favorit TV, s-a situat în topul preferințelor telespectatorilor. Spectacolul fascinant de colinde...

  • Val de accidente, pe pârtiile din stațiunile prahovene ( 27 Decembrie 2020 )

    Val de accidente, pe pârtiile de schi ori săniuș! Mai mulți iubitori ai sporturilor de iarnă au ajuns să petreacă sărbătorile sub supravegherea medicilor, după ce au suferit traumatisme și chiar fracturi, pe pârtiile...

  • „Crăciun de poveste” difuzat de Favorit TV, în topul audiențelor ( 26 Decembrie 2020 )

    „Crăciun de poveste”, spectacolul fascinant de colinde, cântece și dansuri populare, prezentat de Raluca Diaconu și difuzat, ieri, de Favorit TV, prima parte, de la ora 10:00, și partea a doua, de la 17:30, s-a situat...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2