Date companie
 
 
 
 

Trei tigri siberieni au fost aduși la Grădina Zoologică din Sibiu

RSS Știri
 
 
Data publicării : 29 Decembrie 2012
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : sibiu, gradina, zoologica, tigri, siberieni
 

Devenită celebră, în urmă cu un an, atunci când tigroaica Mihaela a evadat și a pus pe jar autoritățile, care într-un final au împușcat-o, Grădina Zoologică din Sibiu se mândrește acum cu trei exemplare de tigru siberian. Unul dintre animale, un pui pe nume Lord, care a fost adus de la Grădina Zoologică din Călărași, a devenit deja vedetă la Sibiu. Medicii se așteaptă ca, la vârsta de doi ani, acesta să depășească greutatea de 350 de kilograme. În afară de Lord, la Sibiu au mai ajuns și două tigroaice de la Grădina Zoologică din Târgu Mureș.

LIVIU TODESCU, medic veterinar, Zoo Sibiu "Au fost ținuți în spații separate, dar în așa fel încât să se poată cunoaște, să se poată mirosi, iar de o săptămână sunt împreună și, spre bucuria noastră, nu au fost surprize neplăcute. Și acuma, cum ați văzut, sunt împreună și se bucură de zăpadă."

Imediat ce se vor adapta perfect la viața în comun, tigrii vor fi mutați în spațiul de 2.000 de metri pătrați, ocupat până nu demult de Mihaela și de fiul ei, Baghera. Acesta din urmă are acum aproape 10 ani și va fi trimis la o altă grădină zoologică din țară. Animalul nu a acceptat niciun alt tigru în preajma lui, după ce mama sa a evadat din cauza neglijenței unui îngrijitor.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2