Tribunalul București urmează să decidă joi dacă va ridica măsura controlului judiciar dispusă de procurorii DNA, în cazul lui Dan Voiculescu! După judecarea contestației depusă de omul de afaceri, magistrații au anunțat că în 10 iulie vor lua o decizie în acest caz. Instanța a stabilit și amânarea judecării dosarului de privatizare a Institutului de Cercetări Alimentare, în 4 august. În primă instanță, Voiculescu a fost condamnat la 5 ani cu executare.
GHEORGHITĂ MATEUȚ, avocat "Nu se mai justifică o astfel de încadrare. Vom vedea cum va soluționa instanța aceasta cerere. Limita maxima este de 5 ani, față de cea de corupție care poate fi până la 10 ani."
Avocații omului de afaceri au formulat și o cerere de strămutare a dosarului de la Curtea de Apel.
GHEORGHITĂ MATEUȚ, avocat "Suspiciunea rezonabilă referitoare la lipsa de imparțialitate a judecătorilor. A tuturor judecătorilor din cadrul Curții de Apel."
Dan Voiculescu a fost condamnat în septembrie 2008 la cinci ani de închisoare, pe motiv că privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare ar fi fost făcută în folosul lui, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro. Procurorii au dispus din 3 iulie și punerea în mișcare a controlului judicar pentru șantaj, pe motiv că Dan Voiculescu ar fi amenințat, direct sau prin intermediari, trei oameni de afaceri, pentru a încheia contracte de publicitate cu trustul de presă pe care l-a fondat. Potrivit procurorilor, sub această amenințare, Voiculescu ar fi primit 900.000 de euro, sub forma a cinci contracte de publicitate.
Proaspăt eliberat din penitenciar, fostul lider al PSD Liviu Dragnea a fost astăzi la sediul DNA. Motivul a fost că „trebuia să i se comunice ordonanța de menținere a sechestrului judiciar în dosarul Tel Drum”.
Șeful Direcției Economice din cadrul Ministerului Transporturilor, Petre Neacșa, a fost arestat preventiv, pentru luare de mită. Măsura a fost luată în dosarul privind cumpărarea de nave la suprapreț...
Grav incident în trafic, în Capitală! Doi tineri au blocat o mașină și au distrus-o, chiar în mijlocul străzii. Agresorii, un bărbat și o femeie, lovesc automobilul cu picioarele și cu o crosă...
Momente emoționate, pentru absolvenții clasei a VIII-a din cadrul Liceului Teoretic Național din București! La festivitatea de absolvire au participat elevi, cadre didactice, dar și părinții adolescenților...
Intervenție în forță a mascaților, la sediul unui post de radio pirat din București! Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 5 au efectuat o percheziție domiciliară...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019