Un angajat al unei firme, care execută lucrări în cadrul Regiei Autonome pentru Activități Nucleare din Drobeta Turnu Severin, a murit de supărare! Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, a făcut infarct în timpul unui protest spontan al angajaților firmei, declanșat din cauză că nu și-au primit salariile pe ultimele două luni. Colegii și rudele bărbatului decedat spun că acesta era foarte stresat, din cauză că nu mai avea cu ce să-și întrețină familia.
AMBIANȚĂ "Așa, toți o să murim în țara asta! Cu stresul ăsta, salarii. Firme care dau faliment, locuri de muncă, care nu se mai găsesc. Stresați și la serviciu, o să murim! O să-și bată toți patronii joc de noi."
VOX "Am discutat cu liderul de sindicat, ne-a promis că se va rezolva în limita posibilităților. Pentru faptul că tot ne amână, că vă dau azi, că vă dau mâine, cred că s-a ajuns în situația aceasta."
NICEA MERGEANI, inspector, I.T.M. Mehedinți "Suferea de anumite afecțiuni cardiace. Nu vă pot preciza cauzele decesului și nici condițiile în care s-a produs un eventual accident, întrucât ne aflăm în stadiu de cercetare."
Bărbatul căruia i-a cedat inima de supărare avea un salariu de o mie de lei. Lipsa banilor i-a pus la pământ și pe alții. O femeie, angajată la aceeași firmă, a scăpat, însă, doar cu un atac de panică.
MINODORA POPESCU, medic, SMURD "I s-a făcut tratament și a rămas la serviciu. – Din ce cauză? – Afecțiunea este datorată stresului."
Oamenii suferă consecințele problemelor financiare ale Regiei Autonome pentru Activități Nucleare, din cauza cărora nu poate plăti serviciile firmelor cu care se află în relații contractuale.
prin telefon: MARIUS PREDA, director general, R.A.A.N. "R.A.A.N. se confrunta cu probleme financiare, fondurile sunt blocate. E regretabil ce s-a întâmplat! El era înregistrat cardiac. Ne pare foarte rău!"
Regia Autonomă pentru Activități Nucleare se află în proces de reorganizare. Se așteaptă, însă, o hotărâre de guvern, care va stabili cum se vor face disponibilizările și sub ce formă va funcționa regia de acum înainte. La ora actuală, Regia Autonomă pentru Activități Nucleare are datorii de peste opt sute de milioane de lei, către furnizorii de servicii, furnizorii de cărbune, dar și la utilități.
Protest, la ușa Guvernului! Membrii organizației de mediu Greenpeace au protestat, miercuri, în Piața Victoriei, față de posibila retragere a dosarului de înscriere în Patrimoniul UNESCO a sitului Roșia Montană.
Protest, luni dimineață, în Portul Constanța, după ce ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare va fi desființată, iar atribuțiile...
O persoană și-a pierdut viața și alte două au fost rănite, în această dimineață, într-un grav accident de circulație produs pe Autostrada 1, în județul Timiș. Accidentul a avut loc în dreptul localității Orțișoara...
Caz șocant, la Deva! Un bărbat de 48 de ani a fost înjunghiat în plină stradă, sub privirile impasibile și chiar amuzate ale trecătorilor. Vă avertizăm, urmează imagini cu impact emoțional.
Asociația Forța Fermierilor a organizat, astăzi, un mars de protest cu tractoare în jurul Palatului Parlamentului. Protestatarii cer ca agricultura să fie inclusă în lista de priorități strategice de anul acesta.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019