Caz revoltător în județul Botoșani! Doi copii de șapte, respectiv opt ani au fost găsiți inconștienți pe un câmp de un localnic. Omul a sunat imediat la 112. În timp ce medicii le acordau copiilor primul ajutor, părinții unuia dintre ei au venit în grabă să vadă ce s-a întâmplat.
AMBIANȚĂ, localnic: "Fata, am crezut că e moartă că nu am sesizat mișcări respiratorii la ea. (...) M-am gândit la intoxicație, i-am întors pe o parte ca să nu se înece și fata a început să-și revină ușor, și-a revenit, iar a căzut în inconștiență."
AMBIANȚĂ: "Dar își revine asta vreau să vă întreb. Da își revine stai fără grija."
După ce copiii și-au mai revenit, salvatorii au încercat să afle de la ei ce au băut. Localnicii cred că micuții au găsit o sticlă cu alcool pe câmp.
AMBIANȚĂ: "Ai găsit vreo sticlă? Ai băut din ea? Nu știu! Dar cine a băut tu nu ai băut? Nici nu ai gustat?"
VOX, medic: "Au halenă alcoolică, stare generală bună, nu sunt în comă, (...) diagnosticul e ăsta intoxicație cu alcool ceva de vin, nu poți să discuți cu ei."
Polițiștii au venit și ei la fața locului și i-au luat la întrebări pe părintii băiatului, care habar nu aveau unde erau plecați copiii. Mama fetiței este plecată la muncă în străinătate, iar copila este în grija bunicii.
AMBIANȚĂ: "A venit și mi-a zis mamă plecăm. Când? Erai acasă. Dormeam! De la vaci s-a dus la matale? Nu, eu nu m-am întâlnit cu el. Eu când am urcat aici nu erau am crezut că sunt pe la livadă"
Oamenii legii au deschis o anchetă. Cazul a intrat și în atentia Direcției pentru Protecția Copilului.
Curtea Operei Comice pentru Copii din Calea Giulești, transformată într-un adevărat parc de distracții pentru copiii de toate vârstele. Activitățile propuse de instituția de cultură dedicată celor mici sunt atractive...
Președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva coronavirusului, Valeriu Gheorghiță a declarat că se așteaptă ca, la sfârsitul lunii mai, începutul lunii iunie...
Copii intoxicați cu paracetamol! O fetiță de cinci ani și fratele ei, în vârstă de doi ani, din București, aflați în vacanță la bunici în județul Botoșani, au consumat accidental o doză de paracetamol de trei...
Favorit TV a pregătit un adevărat festival de emisiuni, ce vor fi difuzate în perioada sărbătorilor pascale. În sâmbăta Paștelui, îndrăgita prezentatoare și interpretă de muzică populară, Raluca Diaconu...
Vacanța prelungită dă bătăi de cap părinților care muncesc și care nu își pot lua concediu pentru a se ocupa de copii. În București, pentru a veni în ajutorul părinților, Primăria Generală a înființat...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019