S-a luptat cu ursul și a reușit să-l pună pe fugă! Este vorba despre un consilier local, în vârstă de 65 de ani, din comuna Porumbacu, județul Sibiu, care și-a păstrat sângele rece, în momentul când a întâlnit sălbăticiunea, în lanul de porumb. În urma incidentului, Ion Tămâială a ajuns la spital cu răni superficiale. De pe patul de suferință, sibianul a reconstituit scena atacului. Povestea pare desprinsă dintr-un film de aventuri.
ION TĂMÂIALĂ, consilier local, com. Porumbacu de Jos "S-a ridicat în sus, era mai mare ca mine, și n-aveam altă șansă, i-am pus mâna în gât! Și, atunci, m-a apucat de cap, mi-o luat pălăria din cap, dar nu m-o lovit aici, am simțit numai durere! L-am ținut de gât și de o ureche și, atuncea, o întors și m-a apucat de aicea! Și, când m-o apucat de mână, nu am mai avut ce face, m-a durut, l-am lăsat de ureche și, atunci, i-am tot dat în nas! O încercat să sară iar la mine! Când o venit să sară, eu i-am dat cu piciorul, i-am băgat un picior în gură, așa! Și, când o fost aicea, i-am mai dat câțiva pumni în gură! S-o ridicat în două picioare și a luat-o la fugă!"
Sibianul a ajuns la spital cu ajutorul unui vecin, care muncea în apropiere.
DECEBAL TODĂRIȚĂ, purtător de cuvânt, Spitalul Județean Sibiu "În momentul în care a ajuns la spital, era stabil, conștient. Practic, a trecut cu bine de acest moment! El prezintă mușcături la membrul superior stâng și membrul inferior stâng. Plăgile sunt unele relativ superficiale! Urmează ca pacientul să fie investigat și la Secția Infecțioase!"
Acesta este primul caz înregistrat, în ultimii ani, în județul Sibiu, în care un localnic este atacat de urs.
Situație disperată la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iași. Este criză de sânge, iar zilnic doi pacienți află că nu pot fi operați. Oamenii sunt nevoiți să aștepte zile întregi pentru a fi operați, iar medicii...
Caz șocant, la Deva! Un bărbat de 48 de ani a fost înjunghiat în plină stradă, sub privirile impasibile și chiar amuzate ale trecătorilor. Vă avertizăm, urmează imagini cu impact emoțional.
În 40 de spitale bucureștene a început, astăzi, vaccinarea pacienților împotriva coronavirusului, atât în spitalizarea continuă, cât și în cea de o zi. Potrivit directorului D.S.P. București, Oana...
Incident grav, într-o școală din București! Un dulap a căzut peste un elev de 8 ani și i-a provocat traumatisme grave. Incidentul a avut loc la Școala Gimnazială nr. 206 din Sectorul 6 al Capitalei, cu puțin...
Medicul legist a comunicat, astăzi, cauza decesului bărbatului imobilizat de polițiști pe terasa unui local din Pitești. Legistul a declarat, cităm: „Moartea fost violentă, bărbatul a murit asfixiat. Am descoperit...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019