Ploaia și vântul puternic au făcut ravagii, joi noapte, pe străzile Capitalei! Peste opt mașini aflate pe Bulevardul Ștefan cel Mare au fost avariate, după ce un copac din fața Spitalului Colentina s-a prăbușit peste ele. Nicio persoană nu a fost rănită. Autoritățile au trimis în zonă două echipaje de descarcerare, pentru a îndepărta plopul căzut pe autoturisme.
VOX "Am auzit zgomotul, apoi am văzut că vine un imens copac peste noi. S-a înnegrit totul, n-a durat mult, dar a fost un zgomot înfiorător."
VOX "Am văzut c-o să cadă copacul peste noi. Ne-am ghemuit cât am putut. Partea mai rea era cu cioburile care simțeai că vin."
VOX "Dar ce credeți că eu stau să mi-o facă asigurarea? Știți cum e-n România! Dar nu se poate chiar nici pomii să-i verificăm?"
VOX "Am auzit o bubuitură. N-am realizat ce s-a-ntâmplat, s-a mișcat mașina. Am crezut inițial că e cutremur."
IOANA STANCU, purtător de cuvânt, B.P.R. București "E vorba de opt autoturisme avariate, două erau parcate, șase în mers. E vorba de un copac care a căzut din curtea Spitalului Colentina peste cele 6 mașini în mers și 2 parcate. Le vom elibera cu operativitate acele dovezi necesare reparării."
VOX "Îmreună cu Poliția vom rezolva problema asigurărilor care, cu siguranță, în zilele următoare va fi rezolvată.- Deci vor fi despăgubiți șoferii?- Absolut!"
DANIEL VASILE, purtător de cuvânt, I.S.U. București "Important e că nu sunt victime. Mai sunt încă trei, pe strada Jiului, Tăcerii. Trei stâlpi au căzut. Nu știm exact peste câte mașini. Decebal, în zona Muncii, un panou foarte mare, în pericol de prăbușire!"
Iarna va continua să-și facă de cap în toată țara. Meteorologii au emis cod galben de ninsori, viscol și polei, în 8 județe. Va ninge în Suceava, Neamț, Botoșani, Bacău, iar în Iași, Vaslui și Vrancea vor fi precipitații mixte, care vor favoriza depuneri de polei. În cea mai mare parte a zonei montane va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, în special pe creste, viscolind și spulberând zăpada. În Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși, pe arii restrânse, 20 l/mp, favorizând producerea poleiului. Vântul va avea intensificări locale, temporare, cu viteze mai mari în sud și sud-est, acolo unde rafalele vor depăși 50 km/h.
O metodă de furt a mașinilor de lux dotate cu sistemul ”keyless entry”, în atenția polițiștilor, care transmit o avertizare posesorilor de astfel de autovehicule! Conform polițiștilor, hoții folosesc...
Construcțiile ar putea fi autorizate mai simplu! Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și al Administrației, Cseke Attila, a anunțat că a avut loc prima reuniune a comisiei care lucrează pentru elaborarea...
S-a abătut urgia, aseară, peste localitea Nojorid, în județul Bihor. În doar câteva minute, vântul puternic a măturat totul în cale. Țiglele de pe case au zburat în topate părțile, zeci de gospodării au fost...
Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu a anunțat că va face o plângere administrativă la Poliție, pe motiv că „a fost luat la mișto” de către un polițist! Într-un mesaj postat pe Facebook, edilul a relatat...
Ministerul Mediului a lansat inițiativa „Vinerea Verde”, prin care invită cetățenii să renunțe la autoturism în ultima zi lucrătoare a săptămânii și să folosească mijloace de transport mai puțin poluante.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019